Cerc artistic-religios în parohia Moara de Vânt din Iaşi
La Biserica "Sfinţii Apostoli Pentru şi Pavel" Moara de Vânt din Iaşi, ce aparţine de Protopopiatul Iaşi 2, a avut loc duminică, 28 aprilie 2013, o serbare a copiilor din cercul artistic-religios.
La Biserica "Sfinţii Apostoli Pentru şi Pavel" Moara de Vânt din Iaşi, ce aparţine de Protopopiatul Iaşi 2, a avut loc duminică, 28 aprilie 2013, o serbare a copiilor din cercul artistic-religios. Evenimentul a fost organizat în prezenţa părintelui paroh Vilie Doroşincă, care este şi protopop al Protopopiatului Iaşi 2, a părinţilor copiilor şi a credincioşilor. "În acești copii trebuie investit pentru că aceasta este generația care va face ca la căpătâiul nostru, atunci când nu vom mai fi, candela să nu se stingă niciodată, iar rugăciunea să se permanentizeze pentru cei dragi", a spus pr. paroh Vilie Doroşincă. Cercul artistic-religios, dedicat copiilor cu vârstele între 4 și 11 ani, a fost înfiinţat în luna septembrie a anului trecut la iniţiativa unei familii și a preoților slujitori ai parohiei. În prezent, la întâlnirile din fiecare vineri după-amiază se întâlnesc regulat 15 copii sub îndrumarea domnișoarei Ana Maria Axinte. Pe lângă pictarea icoanelor, copiii învaţă rugăciuni şi li se explică evangheliile din Sfânta Scriptură.