Cerc catehetic în Parohia Holm

Arhiepiscopia Iaşilor

Cerc catehetic în Parohia Holm

Joi, 29 octombrie 2015, în Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ din satul Holm, oraşul Podu Iloaiei, judeţul Iaşi, Protopopiatul Iaşi 3, a avut loc o întâlnire catehetică cu tema „Ce este Biserica?“. Această cateheză demonstrativă face parte din ciclul de cateheze organizate cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, cu scopul de a consolida activitatea catehetică din parohii.

Cateheza a fost susţinută la Centrul catehetic Holm de către pr. paroh Dascălu Cătălin-Ionuţ, în faţa a 22 de copii cu vârste între 7-10 ani din parohie. De asemenea au asistat şi preoţii din cercul pastoral, cerc care cuprinde parohiile din cuprinsul localităţilor Podu Iloaiei şi Leţcani, împreună cu pr. Bamboi George, coordonator al activităţilor catehetice în Protopopiatul Iaşi 3.

Întâlnirea a debutat cu un joc de cunoaştere şi introducere în temă, apoi a urmat prezentarea propriu-zisă a catehezei, accentul căzând asupra cunoaşterii învăţăturii de credinţă referitoare la Biserică, ca şi comunitate de credincioşi, dar şi ca locaş de închinare şi cinstire a lui Dumnezeu. Cateheza a avut un caracter deschis în discuţii, copiii fiind foarte activi în dialogul realizat, toate ducând către cuvintele Mântuitorului Hristos: „Râmâneţi întru Mine şi Eu întru voi. Precum mlădiţa nu poate să aducă roade de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi, dacă nu rămâneţi întru Mine. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne întru Mine şi Eu întru el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic… (Ioan 15, 4-6).

Citește despre: