Cerc misionar la Buhalnița, dedicat Sfântului Haralambie
În parohia cu hramurile „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“ și „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava“ - Buhalnița, Protopopiatul Ceahlău, a avut loc ieri întrunirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Ioan Gură de Aur“.
În parohia cu hramurile „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“ și „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava“ - Buhalnița, Protopopiatul Ceahlău, a avut loc ieri întrunirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Ioan Gură de Aur“. De dimineață, toți preoții cercului pastoral au oficiat Sfânta Liturghie, la finalul căreia pr. Gheorghe Avârvarei de la parohia Chirițeni a susținut tema cu titlul „Despre suferința sufletească și trupească și vindecarea ei în Sfânta Biserică“. „Tema a fost aleasă pentru că Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie este cunoscut ca tămăduitor, iar astăzi lumea este din ce în ce mai plină de suferință sufletească și trupească. Tema este actuală și de aceea cu mare bucurie am observat atenția cu care credincioșii au receptat acest subiect. Oamenii au adresat întrebări, iar părintele Gheorghe Avârvarei le-a răspuns în duhul patristic, al Sfintei Scripturi și al Sfinților Părinți“, a declarat pentru Radio TRINITAS pr. paroh Cristian Dăscălescu. (C.C.)