Cerc pastoral la Biserica „Sfântul Ioan“ - Domnesc din Piatra Neamţ
Cercul pastoral-misionar numărul 1 din Piatra Neamţ s-a reunit miercuri, 14 noiembrie, în Biserica „Sfântul Ioan“ - Domnesc din oraşul de la poalele Muntelui Pietricica. După cum ne-a relatat pr. Ciprian Timofte, slujitor la acest sfânt lăcaş şi secretar al Protopopiatului Piatra Neamţ, programul liturgic a cuprins oficierea Aghezmei mici şi a Tainei Sfântului Maslu. Referatul cu tema „Rolul mijloacelor mass-media în Biserică“ a fost prezentat de pr. Ioan Apreotesei de la parohia „Sfântul Nicolae“ din Piatra Neamţ. (C.C.)