Cerc pastoral la Biserica „Sfântul Nectarie“ din cartierul ieşean Alexandru cel Bun

Arhiepiscopia Iaşilor

Cerc pastoral la Biserica „Sfântul Nectarie“ din cartierul ieşean Alexandru cel Bun

Preoţii din Cercul pastoral-misionar „Sfântul Ierarh Nectarie“ al Protopopiatului Iaşi 1 s-au reunit luni, 30 iunie 2014, la Biserica „Sfântul Nectarie“ din Iaşi.

Mai întâi a fost oficiată Taina Sfântului Maslu de către soborul slujitorilor, în prezenţa unui număr mare de credincioşi. La finalul slujbei, părintele paroh Petrică Lehaci a mulţumit preoţilor pentru că au slujit în ziua pomenirii Soborului Sfinţilor Apostoli. Părintele Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1, a vorbit despre importanţa rugăciunii înălţate la cer de preoţi şi credincioşi în biserică. „Lucrul cel mai important pe care l-am făcut în această seară (n.r. luni seara) a fost acela de a ne ruga împreună. Am adus rugăciunile noastre în faţa Mântuitorului Hristos, luând mijlocitor pe Sfântul Nectarie, ale cărui sfinte moaşte sălăşluiesc în această sfântă biserică. Dragostea pentru Sfântul Nectarie aduce pe mulţi creştini aici, iar acest lucru este minunat şi frumos“, a spus pr. protopop Toma Gradinaciuc, care a prezentat apoi referatul cu tema „Constantin Brâncoveanu în conştiinţa neamului“. Preoţii şi credincioşii au adresat apoi întrebări legate de tema pusă în discuţie.