Cerc pedagogic al profesorilor de Religie din zona Hârlăului
Şcoala de Arte şi Meserii din localitatea Coarnele Caprei, judeţul Iaşi, a organizat joi, 12 mai 2011, la Căminul cultural din localitate, Cercul pedagogic al profesorilor de Religie din zona Hârlăului, intitulat "Natura - darul lui Dumnezeu. Omul - preot al creaţiei".
Această activitate reprezintă o parte din Proiectul ecologic "Planeta e în mâinile voastre", încheiat între Şcoală, Biserică şi Primăria din Coarnele Caprei. Un grup de 30 de elevi ai şcolii din clasele V-VIII au susţinut tema cercului pedagogic sub forma unui moment artistic. În cadrul spectacolului, pe un videoproiector, au fost expuse materiale despre frumuseţile naturii, despre poluare şi intervenţiile nefaste ale omului asupra calităţii pământului, apei şi aerului. Au participat preoţi de la Centrul eparhial Iaşi, profesori şi autorităţi locale. S-a subliniat datoria pe care o are Biserica în prevenirea poluării şi a protejării mediului înconjurător. Apoi au fost prezentate în PowerPoint activităţile religioase ale copiilor, derulate, în comuna Coarnele Caprei, cu sprijinul parohiei "Înălţarea Domnului" - Coarnele Caprei, reprezentată de părintele paroh Imanuel Liviu Crauciuc. "Prin implicarea părintelui paroh s-a amenjatat un spaţiu verde şi o livadă în curtea bisericii, lucru care a fost posibil datorită unor sponsori. Primăria va amenaja prin finanţare europeană cinci parcuri în comuna Coarnele Caprei. Şcoala şi Biserica vor derula programe de formare, monitorizare şi ecologizare", a declarat prof. de Religie Raluca Crauciuc.
În cadrul acestei manifestări s-a derulat şi Concursul "Sfânta Cuvioasă Parascheva", faza de cerc pedagogic, care a cuprins secţiunile de creaţie literară, creaţie plastică şi interpretare. "Copiii care au participat la această competiţie au fost premiaţi la final cu daruri din partea Protopopiatului Hârlău şi a Cercului pedagogic al profesorilor de Religie", a declarat pr. Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău. Cei mai buni dintre participanţi se vor înscrie la faza judeţeană a acestui concurs, care va avea loc la Şcoala "Petru Rareş" din Hârlău, pe 1 iunie. (C. Ciofu)