Nicăieri în această lume a credințelor de toate neamurile religia nu a avut mai mult de suferit ca în Albania totalitară. Aici, creștinismul a fost prigonit din biserici, din țară, dar nu și din sufletul oamenilor. Deși au fost vremuri strâmbe, când Moscopole a fost ars din temelii, iar ortodocșii s-au risipit în cele patru zări, când comuniștii mai apoi le-au distrus bisericile și le-au interzis să se închine la icoane ori să respecte ritualurile strămoșești, ei și-au făcut rugăciunile și fără biserică, într-o tainică și directă legătură cu Dumnezeu. Azi, urmașii lor se întorc la ruinele vechii Moscopole și la bisericile părintești, reclădindu-și din piatra munților și a fostelor case satul, neamul, istoria. Din umbrele acestui trecut s-a păstrat aproape intactă Biserica Shen Kollit (Sfântul Nicolae). Când în 1967 Albania comunistă se declara singurul stat ateu din lume, liderii ei lăudându-se că este singura țară unde religia a fost interzisă prin lege, numeroase biserici au fost distruse. Dar și mai multe au căzut pradă pârjolului, urii și atacurilor musulmane de la 1788, când Moscopole a fost asediat. Cei care au supraviețuit au emigrat în Grecia, Serbia, România, Bulgaria, Austria, Ungaria. Se spune că, în acel secol XVIII, cetatea avea 12.000 de case din piatră placată cu marmură, 70 de biserici, academie, o mare tipografie, zeci de ateliere și prăvălii, iar școlile Moscopolei erau numeroase. Orașul egala Viena sau Veneția. Și asta pentru că aromânii care îl populau aveau case cu etaj, verandă și acoperiș de țiglă, apă curentă și canalizare, localitatea aflându-se la peste 1.200 de metri altitudine. Mai mult, moscopolenii construiseră un întreg apeduct acoperit cu ceramică, prin care curgea laptele proaspăt muls de la oi, până la centrul de prelucrare din oraș, se spune. Pentru ei, biserica a fost centrul lumii lor. Satele erau întemeiate în jurul lăcașurilor, în funcție de care își clădeau apoi casele, fântânile, școlile și troițele. Drumurile de negustori și ciobani se întretăiau prin curtea bisericii, unde ei veneau și se rugau, punându-și sufletul și nădejdea în Dumnezeu. Femei împodobite cu cruci tatuate pe frunte Credința i-a întărit întotdeauna pe moscopoleni, crucea la care s-au închinat fiind și rațiunea supraviețuirii lor. Îndârjirea și tăria cu care și-au apărat valorile și ființa le-au făcut pe femeile aromânce să-și tatueze pe frunte semnul crucii pentru a rezista fanatismului musulman și pentru a-l mărturisi pe Hristos și dincolo de moarte. Petre Țuțea, filosoful naționalist-creștin, care i-a cunoscut bine, îi spunea lui Marin Preda: "Domnule Preda, macedo-românii nu sunt români, sunt superromâni, români absoluți. Atât de năpăstuiți și goniți, au instinct național de fiară bătută. Iar eu și dumneata, pe lângă ei, avem forța domestică de rațe. Măcăim. Am stat cu macedo-români în temniță. Îi băteau până îi omorau, dar ei nu declarau nimic. Au o bărbăție perfectă". 70 de biserici Cu toate că bisericile, cele care au scăpat de distrugere, au fost transformate o vreme în muzee sau magazii, oamenii continuau să se roage și să se închine în felul lor discret, ascuns, păstrau obiceiurile religioase în casă și în memorie, fără slujbe religioase și preot, pentru că așa ceva era imposibil, ne spune cărturarul Pandi Bello din Korcea (oraș din sudul Albaniei, populat în majoritate de aromâni, n.n.). "Acum, după 1991, am intrat într-o normalitate pe care în urmă cu 20 de ani doar o visam, mărturisește domnul Belo. În zona de sud, au fost și sunt mai multe biserici ortodoxe decât peste tot în Albania, pentru că, istoric vorbind, Korcea este o fortăreață ortodoxă, alături de Berat, cărora li s-a alăturat ceva mai târziu, de la 1800, și Fieri". Creștinismul a apărut în această regiune în urmă cu 2000 de ani. Moscopole se dezvoltase atât de mult în secolul al XVIII-lea, încât devenise celebru în Epir și în întreaga lume răsăriteană, devenind a doua metropolă ca importanță după Constantinopol. Pe la mijlocul acelui veac, avea 40.000 de suflete (alte surse vorbesc de 60.000-70.000 de locuitori, în 1760), în timp ce Atena număra 10.000, dintre care doar 3.000 erau greci. Aromânii trăiau nu numai la Moscopole, ci și în alte localități precum Gramostea, Nicea, Linca, așezări aflate la peste 1.100 m înălțime cu populații de zeci de mii de suflete. Ei vorbeau aromâna, după spusele istoricului german Johann Thunmann, care a vizitat Moscopole și a scris o istorie a aromânilor în 1774, însă cunoșteau și limba greacă (limba bisericii) pe care o foloseau pentru scrierea contractelor. În acea vreme, Moscopole avea în jur de 70 de biserici, din care s-au mai păstrat doar șase, cinci regăsindu-se pe lista primelor 100 de monumente aflate în pericol de dispariție. Moscopole, cel de azi, se numește Voskopoja și este doar un sătuc de munte în districtul Korcea. Shen Kollit La Voskopoja (Moscopole), la o înălțime de peste 1.000 de metri, în vârful muntelui, o nouă vatră a satului s-a constituit în jurul vechii Biserici "Sfântul Nicolae" (Shen Kollit). Ea s-a salvat datorită frescei, declarată monument de cultură în timpul dictaturii și, astfel, nu a avut de suferit ca celelalte, transformate de comuniști în magazii, depozite sau unități militare. Biserica Shen Kollit a fost construită în stilul celor din Moscopole, din piatră, cu turnuri-clopotniță foarte înalte, multietajate, ce străjuiesc intrarea. O particularitate arhitecturală, specifică lăcașurilor din Moscopole și desigur și lui Shen Kollit, constă în pridvorul alipit navei centrale, aflat pe partea de sud a clădirii, asemenea unei prispe de piatră. Ca și fresca din interior, pictura din acest pridvor reprezintă chipuri de sfinți în mărime aproape naturală care-i apropie astfel pe credincioși de ucenicii lui Hristos. Dimensiunile bisericii sunt monumentale, senzație dată nu numai de mărimea clădirii, ci și de forța pe care o transmit pietrele din care a fost zidită. De altfel, aici, totul este construit din piatră - casele, gardurile, școlile, străzile -, tăria și temeinicia ei transferându-se pe chipul și în rezistența oamenilor. Alte lăcașuri păstrate mai mult sau mai puțin în Moscopole sunt "Sfântul Ilie", "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil", "Sfântul Ioan Botezătorul" ori "Sfântul Athanasie", "Sfânta Maria" și Mănăstirea Prodromu. Singura dintre acestea în care se slujește în limba aromână este Shen Kollit ("Sfântul Nicolae"), iar serviciul religios este oficiat de "Papu" (preot în dialectul aromân, n.n.) Toma Samara. În 1990, în Albania mai erau doar 20 de preoți ortodocși care puteau exercita ritualul bisericesc, restul căzând pradă martiriului anticomunist. Papu Toma Samara: "În 1967, în Albania a fost interzisă religia, dar aceste fresce de la Shen Kollit au fost păstrate ca monumente de cultură. Iconografia este a lui David Selenica, unul dintre pictorii cei mai vestiți după Onufrie, iar pictura din exterior este a fraților Zografi care au reprezentat Apocalipsa în pridvorul mănăstirii. David Selenica a pictat la Vopskopoja și în alte mănăstiri din Balcani. Slavă Domnului, această pictură ne-a salvat!" Tot el ne povestește cum că între 1700 și 1740 s-au construit multe instituții culturale, printre care o tipografie, o bibliotecă și Academia, unde se studia în patru limbi din Balcani: albaneză, greacă, aromână și slavă. Pentru că existau numeroase legături comerciale cu țările din Occident și cu Veneția, de unde au fost luate și literele pentru tipografie, Moscopole era recunoscut ca un mare centru cultural și spiritual al vremii, adaugă el. Papu Toma Samara deschide în fiecare duminică și sărbătoare mare de peste an ușa grea de lemn a Bisericii Shen Kollit și slujește în aromână. De fapt, surorile sale mai în vârstă, cu care ne-am înțeles uimitor vorbind fiecare pe limba lui, nu cunosc decât aromâna. Când am vizitat biserica, părintele Samara s-a dus mai întâi să aprindă candela de la altar. La fiecare slujbă, el citește pomelnicul parcă nesfârșit al celor vii și al celor morți din neamul moscopolenilor, iar unii dintre bătrâni vin îmbrăcați în straiele lor negre, tradiționale. Ziua aromânilor Moscopole a fost dintotdeauna, în această parte de lume, simbolul rezistenței ortodoxismului și al dârzeniei acestor oameni deveniți legendari. Se spune că necazul ce avea să-i împrăștie pe aromâni în cele patru zări a fost anunțat dinainte, în Biserica "Sfânta Maria", de icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, aflată aici. Era anul 1760, credincioșii erau la biserică, iar icoana a început dintr-odată să trosnească și candelele să se stingă. Semn rău, au spus cu toții, iar unul dintre bătrâni, Dimitrie, le-a zis că după nenorocirea ce se va abate asupra lor vor renaște împreună în aceeași credință. Peste puțin timp, musulmanii le-au incendiat casele și bisericile, luând cu ei și icoana Maicii Domnului. Ali Bei, văzându-l pe ienicerul ce se pregătea să taie icoana cu toporul, a luat-o și înapoiat-o orașului. Aceasta era ziua de 23 mai, ziua în care mulți moscopoleni au plecat în pribegie. Peste un secol, 23 mai a devenit sărbătoarea aromânilor de pretutindeni. Multe dintre marile valori ale ortodocșilor de aici s-au pierdut ori au fost jefuite: crucea în pietre scumpe (făcătoare de minuni) de la Biserica "Sfânta Maria", baldachinul împărătesc în stil neobizantin și placat în întregime cu aur, mitra din argint și pietre prețioase a mitropolitului de Ohrida sau parte din iconostasul Sfântului Atanasie, dantelat în lemn de nuc și peceți de argint masiv. Cu toate acestea, puternicul neam de oameni liberi al aromânilor și-a păstrat credința, în ciuda tuturor suferințelor pe care le-a avut de îndurat, făcând din Moscopole (Voskopoja) una dintre cele mai glorioase fortărețe ale Ortodoxiei. "Ortodocși sunt, din câte știu, cam 35% din populație. 7% sunt catolici, restul, musulmani. Dar toate religiile ne înțelegem bine, n-am avut conflicte, ne respectăm și fiecare își vede de treabă. La noi n-a prins ecumenismul acela de tip politic, în care să amestecăm tradițiile, dar funcționează dialogul - ceea ce e foarte bine. În Albania sunt 140 de preoți ortodocși, din care 30 numai în Korcea. Aici e un mare centru ortodox, avem multe biserici și episcopie". preotul Dumitru Veriga din Korcea