Ciocolata previne riscul de atac cerebral

Social

Ciocolata previne riscul de atac cerebral

Conform unui studiu realizat în Marea Britanie, un singur baton de ciocolată consumat zilnic influenţează activitatea creierului în mod direct, putând scădea considerabil riscul de a face atac cerebral. Specialiştii de la Glasgow University au măsurat viteza sângelui participanţilor la studiu, la nivelul celor mai importante artere, în timp ce aceştia consumau ciocolată stând în poziţie orizontală.

S-a descoperit astfel că ciocolata avea efect asupra nivelului de dioxid de carbon care afectează vasele de sânge, îmbunătăţind circulaţia şi având, astfel, un impact pozitiv la nivelul celulelor creierului. „Consumul unui baton de ciocolată obişnuită a fost asociat cu o modificare a nivelului de rigiditate a vaselor de sânge. Informaţiile noastre iau în calcul posibilitatea să existe un efect direct între anumite ingrediente din ciocolată şi vasele de sânge. Ipoteza este plauzibilă datorită flavonoizilor din ciocolată“, a declarat profesorul Matthew Walters, coordonatorul studiului.

Flavonoizii, care se regăsesc mai ales în cacao, sunt antioxidanţi puternici care contribuie la prevenirea afecţiunilor cardiace. Însă, ciocolata este bogată în zahăr şi are un conţinut crescut de grăsimi şi poate cauza obezitate, acesta fiind, de altfel, unul dintre principalii factori care declanşează atacul cerebral.