Eram la finalul unei zile în care ploaia s-a împletit cu reprize de soare arzător. Nu ne era clar dacă ne puteam apuca de o treabă sau trebuia să o abandonăm. Cum aveam planuri mari și nu voiam să îi dăm dreptate lui Montaigne care spunea că „nehotărârea i se pare cel mai vădit păcat al firii noastre”, ne-am decis să ne facem treaba.

Am plecat spre grădinița din cătunul Sfântul Gheorghe și spre Mbumi – satul în care am construit anul trecut șapte case de cărămidă. Locuri în care eram așteptați. E un lucru să ajungi undeva la întâmplare și altul să fii așteptat. Așteptarea poartă în ea urma dragostei. 
Am vizitat grădinița, ne-am întâlnit cu copiii, cu oamenii din cătunul nostru în care în ultimii cinci ani am construit 28 de case. Ne pregăteam să plecăm, când de nicăieri a venit alergând spre mașina noastră un băiat mic de statură. Și-a tras sufletul, a respirat și timid, dar și cu mult curaj ne-a spus că a fost acceptat la liceu, dar că nu poate merge. Nu are uniformă, nici papuci, nici bani  de caiete sau de taxă. 

L-am privit cu uimire, neștiind „al cui este” căci, în general, îi cam știm pe copii. În plus, de obicei o mamă vine și ne aduce la cunoștință succesul copilului și imposibilitatea împlinirii acestuia, rugându-ne pe noi să facem ceva. Viața familiilor lor se împletește ușor, ușor, cu a noastră. 

Școala a început în ianuarie. Cleva, căci acesta este numele băiatului din fața noastră - nume care vine de la Clever, adică isteț - a venit a doua zi la noi, la centrul misionar, cu hârtiile din care reieșea că a fost primit la liceu. 

Deja erau pregătite pentru el uniforma (pantaloni, bluză, 2 cămăși, pantofi, șosete, treningul de culoare neagră specific clasei lui), cele 12 caiete speciale de școală, topul de hârtie, pixuri și altele. Liceul ne-a confirmat că îl primește, chiar dacă o lună mai târziu.

Iată cum hotărârea noastră de a pleca de acasă s-a împletit cu hotărârea și curajul lui Cleva de a ni se adresa. Aceasta este povestea unei burse de liceu. Povestea unui copil care a lăsat rușinea la o parte și a îndrăznit. 

Câți dintre noi nu ne-am lăsat doborâți de nehotărăre? Să îndrăznim! Să îndrăznim și noi să pășim spre ceea ce ar putea fi schimbarea vieții noastre, împlinirea visurilor sau așezarea noastră cu hotărâre în propria viață. Să fim și noi isteți!

Împreună putem susține misiunea din Kidamali! Prin contribuția noastră, a tuturor, aducem îmbunătățiri semnificative în viața comunităților locale! Citește poveștile și donează pe ajutorpentrutanzania.ro!