"Closer to the Moon", în deschiderea Festivalului "Making Waves: New Romanian Cinema" din SUA

Social

"Closer to the Moon", în deschiderea Festivalului "Making Waves: New Romanian Cinema" din SUA

"Closer to the Moon", cel mai recent film semnat de Nae Caranfil, va fi prezentat în premieră mondială în deschiderea Festivalului "Making Waves" de la New York, informează joi un comunicat al Romanian Film Initiative.

Proiecţia va avea loc pe 29 noiembrie, sub patronajul Romanian Film Iniţiative şi al Film Society of Lincoln Center, în prezenţa regizorului şi a producătorului american Michael Fitzgerald. Această nouă ediţie a festivalului de film românesc de la New York - Making Waves: New Romanian Cinema - va avea loc în perioada 29 noiembrie - 3 decembrie la Film Society of Lincoln Center şi, graţie succesului de anul trecut, se va extinde între 5-10 decembrie la Jacob Burns Film Center.

"Making Waves: New Romanian Cinema" este cel mai important eveniment din Statele Unite ale Americii dedicat promovării filmului românesc. Pentru al doilea an consecutiv, Making Waves funcţionează exclusiv din fonduri independente, obţinute din donaţii private şi printr-o campanie internaţională de crowd-funding.

În cadrul festivalului, 15 lungmetraje (de ficţiune şi documentare), 10 scurtmetraje, lansări de carte şi o dezbatere despre libertatea de expresie construiesc arhitectura unei ediţii a cărei temă dominantă este propagandă.

Filmul lui Nae Caranfil, având în distribuţie nume importante ale cinematografiei internaţionale, precum Vera Farmiga (nominalizată la Oscar pentru rolul din "Up în the Air") sau Mark Strong ("Body of Lies", "Tinker Tailor Soldier Spy", "Sherlock Holmes"), se inspiră din povestea celor şase autori ai marelui jaf din 1959 care au atacat maşina Băncii Naţionale, furând echivalentul unui milion de dolari.

Potrivit comunicatului de presă, "Closer to the Moon" e un film care va stârni tot soiul de controverse, mai ales din pricina subiectului, dar şi pentru că abordarea e neaşteptat de "relaxată" - poate un pic prea relaxată date fiind aspectele tragice ale poveştii.

"E un pariu riscant din multe puncte de vedere: oamenii trebuie să accepte convenţia de limbă şi mai e şi problema evreiască, rar dezbătută în filmele româneşti. De asemenea, există interpretarea mea personală pentru această faptă nebunească şi viaţa în anii '60 în România comunistă - o interpretare neaşteptat de plină de glamour (desigur, numai la suprafaţă), rezultată din refuzul meu de a mă plia pe clişeul propagat de alte filme cum că viaţa în acea epocă era gri şi sufocantă", declara Nae Caranfil într-un interviu al ediţiei speciale AperiTIFF din 2012.

Noul film al lui Corneliu Porumboiu, "Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism", va fi proiectat în închiderea festivalului, în prezenţa regizorului căruia Making Waves îi dedică o retrospectivă integrală.

Iniţiat şi prezidat de Corina Şuteu, sub direcţia artistică a lui Mihai Chirilov şi direcţia executivă a unei echipe coordonate de Oana Radu, Making Waves: New Romanian Cinema este un eveniment produs de Romanian Film Iniţiative, în colaborare cu Film Society of Lincoln Center şi Jacob Burns Film Center şi în parteneriat cu Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF).

Din boardul festivalului mai fac parte: Dennis Lim (Film Society of Lincoln Center), Brian Ackerman (Jacob Burns Film Center), Scott Foundas (Variety), Adrian Ghenie, Mona Nicoară, Andi Vasluianu şi Dan Perjovschi.

Festivalul beneficiază şi de sprijinul unui mare număr de cineaşti, printre care: Corneliu Porumboiu, Nae Caranfil, Tudor Giurgiu, Radu Muntean, Alexandru Solomon, Cristi Puiu, Cătălin Mitulescu, Cristian Mungiu, Andrei Ujică, Luminiţa Gheorghiu, Vlad Ivanov, Anca Puiu şi Ada Solomon.