„Clubul micilor cărturari“
Copiii suceveni sunt aşteptaţi mâine la prima ediţie a „Clubului micilor cărturari“, o iniţiativă a Librăriei Cărtureşti din Iulius Mall Suceava. Proiectul este organizat în parteneriat cu Palatul Copiilor din Suceava şi presupune organizarea, de două ori pe lună, a unor ateliere de lectură şi scriere creativă pentru copii, „conturat în jurul relaţiei dintre text şi imagine, joc şi artă dramatică“. Cei mici se pot înscrie prin e-mail, sv_mall@carturesti.ro sau telefonic, cei mai talentaţi urmând să fie răsplătiţi şi cu premii oferite de organizatori.