Comisia Europeană a decis deblocarea programului POS CCE pentru România

Social

Comisia Europeană a decis deblocarea programului POS CCE pentru România

Comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, l-a anunţat pe premierul român Victor Ponta că executivul comunitar a luat decizia deblocării plăţilor pe Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE), a declarat marţi, la Bruxelles, purtătoarea de cuvânt a înaltului oficial european, Shirin Wheeler.

“Comisia Europenă a ridicat presuspendarea Programului Competitivitate datorită măsurilor complete de corecţie luate de autorităţile române. Cererile de rambursare pot fi din nou procesate şi aceste investiţii valoroase pentru România vor reîncepe”, a declarat Johannes Hahn, citat într-un comunicat al CE, subliniind că acum “ne putem concentra mai mult asupra planificării pentru următoarea perioadă de programare”.

Rambursările de fonduri pe programul POS CCE au fost întrerupte din iulie 2012, deşi programul a fost presuspendat abia în luna octombrie a anului trecut, alături de Programul Operaţional Regional şi Programul Operaţional Sectorial Transporturi, pe care s-au reluat deja plăţile.

Cererile de rambursare în valoare de circa 196 de milioane de euro pe POS CCE aşteaptă să fie procesate, banii urmând să fie plătiţi în următoarele zile, a afirmat purtătoarea de cuvânt a comisarului Hahn.

“Diferitele reforme ale sistemelor de managament şi control care au fost solicitate de serviciile CE pentru a se asigura că fondurile sunt bine gestionate au fost introduse şi verificate de Autoritatea naţională de audit şi acum ştim nu numai că au fost realizate, ci şi că funcţionează”, a mai spus Shrin Wheeler.

La sfârşitul lunii iunie, CE a anunţat că au început pregătirile pentru o decizie de suspendare a POS CCE, întrucât autorităţile române nu luaseră măsurile solicitate şi nu efectuaseră acţiunile de corecţie solicitate de serviciile sale.

Johannes Hahn, comisarul european pentru politică regională, a afirmat la mijlocul lunii trecute că autorităţile române au făcut “eforturi considerabile” pentru a corecta deficienţele semnalate de CE şi pentru a asigura un sistem de management mai eficient. Între timp, o echipă de audit a CE s-a deplasat în România, iar Autoritatea română de audit şi-a trimis la Bruxelles raportul privind măsurile luate de autorităţi pentru funcţionarea POS CCE.