Compartiment de primire urgenţe la Spitalul Huşi

Social

Compartiment de primire urgenţe la Spitalul Huşi

În Spitalul Municipal Huşi va funcţiona, în perioada imediat  următoare, un compartiment de primiri urgenţe. Conducerea unităţii sanitare a efectuat demersurile necesare pentru a putea deschide un astfel de compartiment pentru primirea cazurilor grave, care acum sunt direcţionate către alte spitale.

Totodată, se are în vedere şi angajarea a doi medici specialişti în medicină de urgenţă, care vor asigura gărzile în perioadele aglomerate şi achiziţionarea de echipamente medicale de ultimă generaţie pentru buna desfăşurare a activităţii. „Avem toată documentaţia trimisă la Ministerul Sănătăţii, există şi doi medici pe care ne putem baza şi sperăm să amenajăm în cel mai scurt timp această cameră de primiri urgenţe“, a declarat, ieri, directorul medical al Spitalului Municipal Huşi, dr. Emad Wassouf.

Unitatea sanitară huşeană are 12 secţii, un număr de 285 de paturi şi deserveşte o populaţie de peste 70.000 de locuitori.