Comunicări ştiinţifice şi expoziţie de icoane dedicate Sfinţilor Împăraţi la Copenhaga
Preasfinţitul Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, s-a aflat miercuri, 23 octombrie, în mijlocul românilor din capitala Danemarcei pentru a participa la manifestările dedicate Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, organizate de Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, în cadrul parohiei româneşti din Copenhaga, informează "Ziarul Lumina".
În sala românească a parohiei a avut loc vernisajul expoziţiei de icoane pe sticlă cu tema: „Prezenţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în iconografia populară“, icoanele expuse fiind lucrate de pictorul Simona Mădălina Păunescu.
Cu acest prilej, au vorbit Preasfinţitul Episcop Macarie, Excelenţa Sa Viorel Matei Ardeleanu, ambasadorul României în Regatul Danemarcei, şi Simona Mădălina Păunescu. Manifestările au continuat cu o sesiune de comunicări ştiinţifice cu tema: „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena în istoria şi spiritualitatea creştină“ la care au participat profesori şi cercetători de la universităţile din Copenhaga şi Lund (Suedia), în frunte cu bizantinologul Jon Gissel de la Copenhaga şi istoricul Thomas Arentzen de la Lund.
(Sursa: basilica.ro)