COMUNICAT DE PRESĂ: Sărbătoarea Sfintei Parascheva - 2011
În fiecare an, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva este un prilej de apropiere şi de mărturisire creștină pentru credincioşi din ţară şi din străinătate, care vin la Iaşi pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva şi ale altor sfinţi ai Bisericii Ortodoxe.
Anul acesta, pelerinii care vor veni să se închine la moaştele Sfintei Parascheva se vor putea închina şi la moaştele Sfântului Policarp, Episcopul Smirnei, care vor fi aduse de la Mănăstirea Ambelakiotissa din Grecia de către Înaltpreasfințitul Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Aghios Vlasios.
La evenimentele organizate de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei în perioada 9-17 octombrie 2011, presa va avea acces pe baza legitimaţiilor de serviciu. În data de 14 octombrie 2011, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată pe esplanada din faţa Catedralei Mitropolitane, pe o scenă special amenajată.
Vă oferim, ataşat acestui comunicat,programul detaliat al evenimentelor prilejuite de sărbătoarea dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva și anunțăm mass-media că, pe această temă, va avea loc o conferință de presă în data de 7 octombrie 2011, la ora 12.00, în Sala ”Iustin Moisescu” a Centrului Eparhial Iași.
(Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iașilor)
Sărbătoarea Sfintei Parascheva 2011 (370 de ani de la aducerea sfintelor ei moaşte la Iaşi, în anul 1641)
Program 09-17 octombrie 2011
Duminică, 09 octombrie 2011:
- Orele 07.00-12.00 – Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie (în Catedrala Mitropolitană)
- Orele 13.00 – vernisajul expoziţiei de fotografii ORTHPHOTO 2011 - Turnul Mănăstirii Golia. (Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 09-16 octombrie 2011).
- Orele18.00-19.30 – Concursul coral Lăudaţi pe Domnul, ediţia a VIII-a (la Centrul de Conferinţe Providenţa). Etapă din concursul organizat de Patriarhia Română.
Luni, 10 octombrie 2011 :
- Orele 07.00-11.30 – Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).
Marţi, 11 octombrie 2011:
- Orele 06.30 - Procesiune cu moaştele Sf. Cuv. Parascheva, înconjurul Catedralei prin Bulevardul „Ştefan cel Mare şi Sfânt” şi depunerea lor pe platoul din faţa Catedralei pentru închinare.
- Orele 08.00-11.30: Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie arhierească în Catedrala Mitropolitană.
Miercuri, 12 octombrie :
- Orele 07.00-11.30 – Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie arhierească în Catedrala Mitropolitană.
- Orele 11.30 – Sfinţirea apei (aghiazma mică) şi Sf. Maslu, în curtea Catedralei Mitropolitane, lângă Biblioteca „D. Stăniloae”.
- Orele 12.00 – Inaugurarea expoziţiei Arta pelerinajului. Piese creștine în spațiul est și sud-est carpatic (secolele IV-XVI) (la Muzeul Unirii) şideschiderea Simpozionului Monumentul – Tradiţie şi Viitor, ediţia a XIII-a (la Muzeul Unirii, Sala Dublei Alegeri).
- Orele 17.35 – Sosirea delegaţiei din Grecia cu moaştele Sf. Sfinţit Mucenic Policarp, episcopul Smirnei (Aeroportul din Iaşi).
- Orele 19.00-20.30 – Pelerinajul Calea Sfinţilor - Procesiune cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sf. Sfinţit Mucenic Policarp, episcopul Smirnei. Se va desfăşura pe traseul: Str. Sf. Andrei, Str. Palat, Biserica Sf. Nicolae Domnesc, B-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt şi se va încheia cu depunerea sfintelor moaşte pe platoul din faţa Catedralei Mitropolitane pentru închinare.
- Orele 21.00-01.00 – Slujba de priveghere în cinstea Aducerii moaştelor Sf. Ap. Andrei la Iaşi în anul 1996 (Vecernia, Litia şi Utrenia – în Catedrala Mitropolitană).
Joi, 13 octombrie:
- Orele 07.00-11.30 – Miezonoptica, Acatistul Sf. Apostol Andrei, Ceasurile şi Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană cu participarea Corului “Apostolii” al preoţilor din Protopopiatele I şi II Iaşi.
- Orele 11.00 – deschiderea expoziţiei de carte dedicată Sfintei Cuvioase Parascheva şi lansare la Mănăstirea “Sf. Trei Ierarhi” - Sala Gotică a două lucrări: Albumul Sfânta Cuvioasă Parascheva - multfolositoare şi lucrarea Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor. Lucrările sunt editate şi publicate de către Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
- Orele 16.00 – slujba desfinţire a noii locaţii a Depozitului de Obiecte Bisericeşti “Sf. Ap. şi Ev. Luca” aflat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi.
- Orele 17.30 – slujba de sfinţire a lucrărilor de extindere a Spitalului Providenţa al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
- Orele 21.00-03.00 - Slujba de priveghere a Sf. Cuv. Parascheva (Vecernia, Litia, Utrenia şi Sfânta Liturghie- în Catedrala Mitropolitană).
Vineri, 14 octombrie:
- Orele 07.00– Miezonoptica, Acatistul Sf. Cuv. Parascheva şi Ceasurile (în Catedrala Mitropolitană).
- Orele 09.00-13.00– Sfânta Liturghie (pe podiumul din faţa Catedralei Mitropolitane).
- Orele 19.00 – Conferinţă susţinută de Mitropolitul Hierotheos Vlachosde Nafpaktos (Grecia): Teologia ca trăire din perspectiva învăţăturii Părintelui Ioannis Romanidis (în Aula Magna „Mihai Eminescu” – Universitatea „Al. I. Cuza” – Iaşi).
- Orele 19.30 – Concert muzică psaltică “Byzantion cântă pelerinilor” în Catedrala Mitropolitană.
- Orele 21.00-Slujba de Priveghere (Vecernia, Litia şi Utrenia) – în Catedrala Mitropolitană.
Sâmbătă, 15 octombrie :
- Orele 07.00-11.30 – Miezonoptica, Ceasurile, Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).
- Orele 10.00 – Sfinţirea Centrului social multifuncţional pentru vârstnici „Vovidenia” Iaşi.
- Orele 16.00 – 18.00– Ceasul al IX-lea, Vecernia şi Paraclisul Sf. Cuv. Parascheva.
Duminică, 16 octombrie :
- Orele 08.30 – 12.30 – Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).
- Orele 18.30 – Concert de muzică religioasă, populară şi patriotică interpretat de Corul Sanctus al Catedralei Mitropolitane din Iaşi şi de corul bărbătesc Neam de voievozi - dirijor Dr. Costel Mirel Nechita (la Centrul de conferinţe Providenţa).
Evenimentul va fi însoţit de lansări de carte şi cd-uri.
Luni, 17 octombrie :
- Orele 10.00 - Deschiderea în Sala „Iustin Moisescu” de la Centrul eparhial Iaşi a Simpozionului internaţional Tainele Bisericii – pelerinaj spre sfinţenie organizat de către Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi.
Viaţa Sfântului Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei
Sfântul Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei (în prezent oraşul Izmir, Turcia), s-a născut în jurul anului 69 şi a murit în 156. Părinţii lui, Pancratie şi Teodora, au fost la rândul lor ucişi de autorităţile romane, mai exact de prefectul roman al Efesului, Marcius, din cauza faptului că erau creştini. A fost crescut de o văduvă creştină, Calisto. Încă de mic a arătat o atât de mare dragoste pentru Hristos încât refuza să participe la jocurile celorlalţi copii, petrecându-şi timpul cu citirea Epistolelor Sfinţilor Apostoli şi cu rugăciunea. Virtutea milosteniei l-a caracterizat de mic. Atât de mult iubea să facă milostenie – odată a golit hambarele casei dând toate bunurile săracilor şi celor în nevoie – încât oamenii i-au schimbat numele primit la naştere, Pancratie (în cinstea tatălui ucis pentru Hristos) în Policarp care înseamnă „cel bogat în rod”.
Când sfântul a ajuns la vârsta de 20 de ani a auzit că Sfântul Ioan Teologul, unul din cei Doisprezece Apostoli, propovăduia Evanghelia în alte părţi ale Asiei. Având mare dorinţă să-l vadă, a cerut voie şi binecuvîntare de la maica sa adoptivă şi s-a alăturat Sfântului Apostol Ioan. Dintre ucenicii acestuia făceau parte şi Ignatie al Antiohiei (numit de Tradiţia Bisericii şi Teoforul) şi fericitul Vucol. Împreună cu dânşii a urmat şi dumnezeiescul Policarp, umblând din loc în loc, din ţară în ţară şi multe pătimind: suferea de foame, sete, goliciune şi multe alte strâmtorări, toate pentru propovăduirea cuvântului Evangheliei lui Hristos, ca şi un apostol.Petrecând multă vreme în acest fel de nevoinţe, a venit poruncă de la Domiţian, împăratul Romei, ca Sfântul Ioan Teologul să fie surghiunit în ostrovul Patmos, căci se auzise că el întorcea pe închinătorii la idoli, la credinţa în Hristos. Dorind să apuce calea surghiunului, a hirotonit pe fericitul Vucol arhiereu al Smirnei şi l-a dat pe Sfântul Policarp drept ajutor al său. După moartea lui Vucol, episcop al Smirnei a fost numit Policarp. Sfântul Policarp a fost foarte iubit de mica sa turmă de credincioşi, dar chiar şi de mulţi cetăţeni păgâni care pe de-o parte admirau nobleţea purtării şi virtutea exemplară a sfântului, iar pe de altă parte se temeau de puterea sa, căci Policarp primise de la Hristos darul facerii de minuni: prin rugăciunile sale oraşul Smirna a fost izbăvit de un incendiu, tot datorită lui mulţi bolnavi au fost tămăduiţi şi mulţi păgâni idolatri s-au creştinat, primind botezul din mâinile sfântului episcop.
A fost arestat în timpul domniei împăraţilor asociaţi Marcus Aurelius şi Lucius Verus. Sfântul Policarp ar fi putut să scape de persecuţia autorităţilor romane împotriva creştinilor dar a ales să moară pentru a fi mai repede alături de Hristos. Când soldaţii au sosit pentru a-l duce la închisoare şi apoi la judecată, Sfântul Policarp i-a aşezat la masă şi le-a cerut să-i acorde o oră răgaz, timp în care el s-a rugat la Dumnezeu. În rugăciune a avut un vis profetic în care şi-a văzut chipul în care va muri. La anchetă a refuzat să jure pe destinul împăratului, să aducă daruri de tămâie idolilor şi să-L insulte pe Hristos, motiv pentru care s-a dispus arderea sa pe rug. În timpul executării pedepsei s-a produs o minune care i-a înfricoşat pe mulţi: focul rugului nu a ars trupul sfântului ci, dimpotrivă, îl apăra ca o pavăză. Văzând că sfântul nu poate fi ucis astfel, magistratul roman a ordonat să fie înjunghiat cu un pumnal. În acest chip şi-a dat sufletul blândul Policarp, Episcopul Smirnei. După aceasta, iudeii au rugat pe judecător ca să nu dea creştinilor trupul lui Policarp, pentru că, ziceau ei, îl vor avea pe dânsul ca dumnezeu, ca şi pe Cel Răstignit. Sutaşul, din porunca judecătorului, a ars trupul lui Policarp. Credincioșii din Smirna însă, adunând oasele lui cele mai curate decât aurul şi mai scumpe decât pietrele cele de preţ le-au dus la un loc cinstit. Biserica Ortodoxă îl cinsteşte pe Sfântul Mucenic Policarp, Episcopul Smirnei în fiecare an la data de 23 februarie.
Istoricul sfintelor moaște care vor fi aduse la Iași
Cinstitele moaşte ale Sfântului Policarp au fost aduse din Smirna de Arsenie şi Samuil, monahi ai Mănăstirii Ambelakiotissa, în 1474 sau 1475, la 20 de ani de la înfiinţarea mănăstirii (1455). Monahii se aflau într-o călătorie în Macedonia, Tracia şi Asia Mică având binecuvântarea Mitropolitului de Nafpaktos să adune bani pentru mănăstirea Ambelakiotissa. În Smirna au cumpărat moaştele cu 100 de groşi care au rămas în patrimoniul mănăstirii. Ele sunt un nepreţuit tezaur atât pentru mănăstire, cât şi pentru întregul Nafpaktos. Mâna dreaptă a Sfântului Policarp se păstrează într-un suport lucrat în aur şi argint. Pe ferecătură este gravată scena Buneivestiri a Născătoarei de Dumnezeu şi cuvântul Arhanghelului: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri”. Pe cealaltă latură există o inscripţie din 1 mai 1792: „Această mână a Sfântului sfinţit Mucenic Policarp, relicvă a Mănăstirii Ambelakiotissa din Kozitsa. S-a argintat pe cheltuiala Preacuviosului ieromonah Grigorie Plataniotos şi prin lucrarea aurarului Panaghiotis Damianopoulos din Kozitsa”.
Moaştele sunt aşezate într-o raclă de argint pe care se află următoarea inscripţie cu data de 1 noiembrie 1792: „Ofrandă către Sfântul Policarp din partea preacuviosului ieromonah Grigorie şi a confraţilor săi, Arsenie, Neofit şi Anania de la Mănăstirea Kozitsa a Adormirii Maicii Domnului, Ambelokiotissa. Lucrare a lui Damian din Kozitsa”. Laturile raclei au fost inscripţionate de un artist remarcabil cu 36 de reprezentări ale vieţii lui Hristos, a Maicii Domnului şi cu chipuri ale sfinţilor. Este o impresionantă operă de artă. În Duminica Mironosiţelor (Duminica a treia după Sfintele Paşti), cinstita mână a Sfântului Policarp se aduce în Nafpaktos pentru închinarea credincioşilor. Egumenul Mănăstirii Ambelakiotissa predă moaştele Sfântului Policarp în mâinile Mitropolitului şi acesta purtându-le cu evlavie şi urmat de toţi înaintează şi intră în catedrala mitropolitană a Sfântului Dimitrie. După vecernia, paraclisul şi predica despre viaţa şi ofranda sfântului, urmează procesiunea cu sfintele moaşte pe străzile oraşului.