Comuniune și spiritualitate în muzica bisericească

Arhiepiscopia Bucureştilor

Comuniune și spiritualitate în muzica bisericească

Cuvântul de binecuvântare al Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la încheierea Concursului Național de Muzică Bisericească „Lăudați pe Domnul!”, ediția a VI-a, 27 octombrie 2013:

Concursul Național de Muzică Bisericească „Lăudaţi pe Domnul!”, ajuns astăzi la a VI-a ediție, se desfășoară sub semnul „Anului omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena”, cu ocazia împlinirii a 1700 de ani de la Edictul de libertate religioasă de la Milano (313) și al „Anului comemorativ Părintele Dumitru Stăniloae la 110 ani de la naștere și 20 de ani de la trecerea sa la Domnul”.

Biserica Ortodoxă Română doreşte să-i prețuiască astfel pe Sfinții Împărați Constantin și Elena cei întocmai cu Apostolii, evidențiind contribuţia lor la încetarea persecuțiilor pe motive religioase şi recunoașterea creștinismului ca religie licită, râvna lor în apărarea dreptei credințe şi susținerea Bisericii creștine, evlavia lor ca mari ctitori de locașuri sfinte, zelul lor pentru educația creștină, susținerea lor pentru dezvoltarea lucrării misionare-pastorale și social-filantropice a Bisericii.

Totodată, Biserica noastră îl comemorează anul acesta (2013) pe Părintele Dumitru Stăniloae, cel mai mare teolog ortodox al secolului al XX-lea, care a contribuit la înnoirea teologiei ortodoxe, în special prin sinteza sa neo-patristică. Traducerea Filocaliei în limba română şi tratatul său de Teologie Dogmatică Ortodoxă au devenit îndreptarul teologiei româneşti, care a inspirat întreaga generaţie de teologi de la sfârşitul secolului 20 şi începutul secolului al 21-lea.

Unul dintre multiplele aspecte ce-l particularizează pe Părintele Dumitru Stăniloae în literatura teologică şi în spiritualitatea răsăriteană este şi cel legat de aprofundarea spiritualităţii bizantine din perspectivă teologică. Demersul Părintelui Stăniloae, în acest sens, este strâns legat de Sfânta Liturghie, ca izvor nesecat de spiritualitate şi comuniune, exprimate duhovniceşte şi artistic în frumuseţea rugăciunilor, a imnografiei şi a iconografiei ortodoxe. Părintele Stăniloae face trimitere la scrierile Sfinţilor Părinţi pentru a motiva teologic importanţa muzicii liturgice, ca formă artistică elevată de exprimare a credinței vii şi a iubirii față de Dumnezeu și de semeni, precum şi a bucuriei comuniunii eclesiale.

De asemenea, cântarea bisericească autentică are darul de a intensifica în Biserica lui Hristos conştiinţa misionară, de a inspira şi încuraja vestirea iubirii milostive a lui Dumnezeu prin cuvânt şi faptă, ca vocaţie a tuturor creştinilor. Cultivarea muzicii liturgice autentice este pentru Biserică o sfântă lucrare misionară de sensibilizare a sufletelor pentru a recepta şi transmite lumina Evangheliei iubirii lui Hristos şi pentru a se împărtăşi cu bucurie de prezenţa harică a lui Hristos în Biserică.

Prin armonia dintre cuvânt şi sunet, prin simfonia dintre bucuria muzicii şi profunzimea învăţăturilor teologice, cântarea bisericească este jertfă de mulţumire şi de laudă adusă lui Dumnezeu, precum și dar binecuvântat pentru pelerinii de pe Colina Bucuriei, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, în prezenţa icoanelor şi moaştelor Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Mare Mucenic Artemie.

Iar întrucât la români cultul a produs multă cultură, muzica bisericească este parte integrantă a cultului creștin ortodox și a culturii muzicale românești, cu rol important în mărturisirea publică a dreptei credințe și în promovarea comuniunii între oameni. Prin corurile parohiale mixte, invitate să concureze la nivel naţional, ediția a VI-a a Concursului Național de Muzică Bisericească „Lăudați pe Domnul!” și-a propus să contribuie la preamărirea lui Dumnezeu și la cultivarea comuniunii eclesiale frățești; să susţină interpretarea autentică a muzicii bisericești; să identifice şi să promoveze formaţiile de muzică bisericească valoroase; să îmbogățească repertoriul liturgic românesc, stimulând creativitatea compozitorilor de muzică bisericească din țară.

Mulțumim tuturor corurilor participante în toate etapele acestui concurs, compozitorilor participanţi, şi felicităm pe câștigătorii celor două secțiuni ale concursului naţional bisericesc, devenit deja tradiţie în Patriarhia Română.

Felicităm, de asemenea, pe organizatorii şi susţinătorii Concursului Național de Muzică Bisericească „Lăudaţi pe Domnul!”, ediţia a VI-a. Totodată, exprimăm mulţumire pentru bucuria neaşteptată făcută nouă prin prezenţa aici, la Patriarhie, a corului creştin ortodox „Blagozvonnitsa” din Moscova, care se află în aceste zile într-un pelerinaj la mai multe mănăstiri din România.

Ne rugăm lui Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi cei prezenţi la acest eveniment muzical şi să vă dăruiască bucuria îngerilor şi a sfinţilor din ceruri, care neîncetat laudă slava, iubirea şi pacea Preasfintei Treimi, la care sunt chemaţi să participe toţi cei ce caută fericirea şi viaţa veşnică din Împărăţia Cerurilor.

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

(Sursa: basilica.ro)