Alexandru Gavrilovici (vioară), Marie Trottman (harpă) şi Viniciu Moroianu (pian) vor interpreta unele dintre cele mai importante piese compuse de Constantin Silvestri şi George Enescu.
Concertul va avea loc în Burgerratssaal, Kulturcasino Bern (Herrengasse 25, 3011 Berna), începând cu ora 19.30.

*****

Ceaikovski, Liszt, Mendelssohn, Weber, Mussorgski, Berlioz, Borodin, Dvoràk, Glinka, Rimski-Korsakov, Debussy, Ravel, Bartók, Enescu, De Falla, Saint-Saëns, Franck, Dukas, Sibelius, Stravinsky, Prokofiev, Ravel, Hindemith, Elgar, Şostakovici, Vaughan Williams, Britten sunt numele înscrise pe discurile aflate în albumele citate şi acestea reprezintă doar o mică parte din cele abordate de Silvestri de-a lungul întregii sale cariere dirijorale, a cărei perioadă de maximă afirmare internaţională începuse în jurul anului 1957. Atunci a înregistrat Simfonia a IX-a, "Din lumea nouă", de Antonin Dvoràk la pupitrul Orchestrei Naţionale a Radiodifuziunii Franceze, obţinând Marele Premiu al Academiei "Charles Cros", atunci a debutat la Londra, Viena şi Chicago, în ovaţiile publicului şi ale criticilor.

Deși s-a autoportretizat ca fiind un autodidact, Silvestri luase totuşi lecţii de pian de la o vârstă fragedă, iar la Conservatorul din Bucureşti a intrat la clasa Floricăi Musicescu. Fiind admis direct în anul IV, a studiat armonia, contrapunctul cu Alfonso Castaldi şi Dimitrie Cuclin, muzica de cameră cu Mihail Andricu, iar compoziţia cu Mihail Jora, un adevărat mentor care l-a sprijinit şi încurajat mereu, la fel ca şi George Enescu. Silvestri era şi un compozitor dotat, lucrările scrise de el, suitele, sonatele, "Cântecele de pustiu pentru pian", liedurile, cele "Trei piese pentru coarde", cvartetele, "Preludiul şi Fuga" (Toccata) pentru orchestră, atrăgând atenţia prin maturitatea gândirii constructive, prin armoniile şi culorile instrumentale foarte îndrăzneţe. Cât priveşte pianistul, au rămas mărturii despre talentul deosebit de improvizator. În sală, publicul entuziast îi oferea teme pe care să le dezvolte şi cu care să creeze piese, făcând acest lucru cu dezinvoltură și naturalețe.

Numele lui Silvestri a fost puternic legat de cel al lui George Enescu. I-a dirijat majoritatea creaţiilor cunoscute atunci şi de altfel lui Silvestri i se datorează şi cele mai multe prime audiţii enesciene la noi în ţară: "Dixtuorul", "Octuorul", "Simfonia de cameră", "Uvertura de concert" şi mai ales opera "Oedipe" pe care a prezentat-o la prima ediţie a Festivalului Internaţional "George Enescu" de la Bucureşti, în 1958. Versiunea Silvestri a rămas până acum o versiune de referinţă a capodoperei enesciene. Cât priveşte anii petrecuţi în străinătate, se străduia cu ardoare să impună lucrările marelui compozitor român în viaţa muzicală internaţională: "Simfonia I", "Suitele orchestrale", "Dixtuorul", introducându-le în programe sau chiar imprimându-le.

Concertele cu "Rapsodiile Române" sub bagheta lui Silvestri ridicau publicul în picioare. Aşa s-a întâmplat la Londra în 1966, la Royal Albert Hall, când de faţă se afla însăşi Regina Angliei. Împreună cu Alfred Alessandrescu şi Theodor Rogalski, Silvestri a contribuit esenţial la evoluţia Orchestrei Radiodifuziunii Române (mai ales după 1953 când a devenit dirijor permanent), la transformarea ei într-un ansamblu de valoare. Fonoteca instituţiei îmbogăţindu-se, atunci, cu o serie de înregistrări preţioase.

Plecat din ţară în 1959, când era deja cunoscut pe plan internațional – dirijase cu ani în urmă în Rusia, Ungaria, Cehia, Franţa, Austria, Anglia, SUA –, Silvestri s-a stabilit mai întâi la Paris, iar doi ani mai târziu, a primit oferta de a fi dirijor principal la una dintre orchestrele engleze din provincie: cea din Bournemouth.

Întrebat de un reporter de televiziune de ce a acceptat această modestă poziţie, Silvestri a răspuns: "Am fost 10 ani profesor în România (la Conservatorul bucureştean, între 1948 şi 1956) şi a fi dirijor înseamnă să fii şi profesor...orchestra din Bournemouth are o reputaţie naţională, dar cred că în doi sau trei ani va deveni faimoasă pe plan internaţional". 

Silvestri a adus acest ansamblu printre primele din Marea Britanie, realizând la pupitrul ei şi numeroase strălucite turnee în toată lumea, prin exigenţa impusă instrumentiştilor, prin muncă neobosită şi extrem de bine orientată către detalii, dar şi asupra întregului (lucra şi câteva ore la o frază), prin lărgirea considerabilă a repertoriului. "Era foarte generos în aprecieri, dar neîndurător în critici" – îşi amintea un instrumentist după mulţi ani de la despărţirea de marele dirijor.

Ţinea însă mult la oameni şi era mândru de creaţia lui, de "Orchestra Silvestri", așa cum o numea el. Silvestri nu a întrerupt nici colaborările cu alte orchestre, cu cele mai importante din Anglia şi de peste tot în lume, acei ani fiind de o intensitate incredibilă a muncii sale, susţinând şi 6 concerte pe săptămână uneori, lucrând cu 11 orchestre doar în câteva luni, străbătând mii de km, 5 continente şi numeroase ţări, din Mexic până în Norvegia, aproape de cercul polar. Nu este de mirare că organismul său a cedat la vârsta de aproape 56 de ani, cu atât mai mult cu cât suferise încă din tinereţe de o boală de plămâni.

Lucrările muzicologice dedicate biografiei şi carierei marelui muzician au apărut târziu, meritul pentru realizarea primei monografii serioase Constantin Silvestri aparțănându-i scriitorului britanic John Gritten, care, la insistenţele soţiei sale, pianista de origine română Anda Anastasescu, realizează, în anul 1998, la Warwick Edition din Londra, lucrarea intitulată: "Un muzician înaintea timpului său: Constantin Silvestri – dirijor, compozitor, pianist" (n.r. - titlul original: "A musician before his time: Constantin Silvestri – Conductor, Composer, Pianist"). Cercetarea l-a adus în România pe John Gritten, în repetate rânduri, acesta făcându-se "vinovat" de cunoaşterea şi promovarea internaţională a unui mare muzician român, pe nedrept uitat sau prea puţin cercetat de muzicologia românească.

Astfel, scriitorul imortalizează lumea anilor de dinaintea Primului Război Mondial, urmărind destinul părinţilor viitorului muzician, copilăria şi anii de studiu ai lui Silvestri, căutările şi marile probleme cu care s-a confruntat la începuturile carierei şi până la numirea sa în fruntea orchestrei simfonice din Bournemouth, pe care o ridică la un nivel valoric excepţional şi alături de care ajunge să concerteze pe cinci continente, fiind cel dintâi muzician român care reuşeşte această performanţă.