Concertul „Hristos a înviat“ la „Providența“-Iași

Arhiepiscopia Iaşilor

Concertul „Hristos a înviat“ la „Providența“-Iași

Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și a IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, la Centrul de conferințe „Providența“ al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei va avea loc mâine, începând cu ora 17:00, un spectacol de colinde și cântări pascale. Evenimentul este intitulat „Hristos a înviat!“ și va fi susținut de Ansamblul folcloric de copii și tineri „Balada Bucovinei“ din Suceava, coordonați de folcloristului George Sârbu și de prof. Oana Maria Sârbu-Botezat, dirijorul grupului. Intrarea va fi liberă. „Spectacolul va cuprinde un repertoriu de cântări ale Floriilor, ale Patimilor Mântuitorului și din perioada pascală. De asemenea, se va citi din Triod cele mai importante fragmente. Dorim ca prin intermediul acestui spectacol ieșenii să se bucure mai mult de marea sărbătoare a creștinismului“, a declarat folcloristul George Sârbu.