Concurs de eseuri la Piatra Neamţ
La Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Piatra Neamţ a avut loc duminică, 6 mai, premierea participanţilor la concursul de eseuri „Bucuria vindecării, taina întâlnirii cu Hristos Cel Înviat“. La eveniment au participat numeroşi credincioşi, părinţi şi profesori ai participanţilor la competiţie.
La Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Piatra Neamţ a avut loc duminică, 6 mai, premierea participanţilor la concursul de eseuri „Bucuria vindecării, taina întâlnirii cu Hristos Cel Înviat“. La eveniment au participat numeroşi credincioşi, părinţi şi profesori ai participanţilor la competiţie.
Concursul s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în perioada 25 martie-2 mai, şi s-a adresat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 20 de ani. În cadrul eseurilor elaborate de participanţi, din mai multe zone ale Arhiepiscopiei Iaşilor, s-au abordat subiecte legate de suferinţă şi de sănătate. Competiţia s-a înscris în Anul omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor, fiind organizată de parohia „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Piatra Neamţ, reprezentată de pr. paroh Viorel Popa şi de pr. slujitor Ciprian Iftime, în colaborare cu Asociaţia creştin-ortodoxă „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Piatra Neamţ, reprezentată de Ioan Năstasă. Premiile I, II şi III care s-au oferit au totalizat împreună suma de 600 de lei, fiecare concurent primind o diplomă de participare şi premii constând în cărţi. Părintele Valentin Tofan, protopop al Protopopiatului Piatra Neamţ, a adresat, în cadrul manifestării, un cuvânt de felicitare celor care au organizat şi au participat la concursul menţionat. „M-am bucurat pentru că s-a organizat un concurs dedicat Tainei Sfântului Maslu. Este prima activitate de acest gen din Piatra Neamţ, organizată ca şi concurs pentru tineri. Această activitate a arătat că tinerii în Biserică sunt prezenţi în mod real, ajutând la îmbogăţirea spiritualităţii unei parohii. Tinerii care au fost premiaţi au făcut lucrări de excepţie, deşi nu studiază la o şcoală teologică. Faptul că tinerii au participat la acest concurs este o mărturisire scrisă de credinţă“, ne-a relatat pr. protopop Valentin Tofan.