Concurs de muzică francofonă la „O. Băncilă“

Educaţie

Concurs de muzică francofonă la „O. Băncilă“

Astăzi, de la ora 15:00, la Colegiul de Artă „Octav Băncilă“ din Iaşi va avea loc etapa locală a concursului de muzică francofonă „Chants, sons sur scène“ (Cântece, sunete pe scenă). În competiţie vor intra elevi şi studenţi repartizaţi în categoriile de vârstă 13-15 ani, 16-17 ani şi 18-25 ani, iar proba va consta în interpretarea unei melodii din repertoriul francofon al anilor 2000, însoţită de negativ sau acompaniament. Potrivit organizatorilor Festivalului de cântec francofon „Chants, sons sur scène“, Asociaţia Română a Profesorilor de Limba Franceză, filiala Iaşi, laureaţii vor primi diplome şi premii, iar câştigătorii fiecărei secţiuni vor reprezenta Iaşul în etapa naţională ce se desfăşoară la Baia Mare, în intervalul 12-13 mai 2012.