Concursul Lăudaţi pe Domnul în municipiul Focşani
În sala de festivităţi a Colegiului „Unirea“ din municipiul Focşani s-a desfăşurat, în Sâmbăta din Săptămâna Luminată, 30 aprilie, a treia ediţie a concursului de muzică psaltică intitulat „Lăudaţi pe Domnul”, adresat tinerilor din judeţul Vrancea.
La această manifestare a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Părinte Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei.
„Într-o vreme când desacralizarea îşi face loc din ce în ce mai mult şi în ţara noastră, ca şi pretutindeni, iată frăţiile voastre vă străduiţi să sfinţiţi gândurile şi viaţa copiilor”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Epifanie, după cum informează TRINITAS TV.
Concursul doreşte să promoveze în rândul tinerei generaţii frumuseţea cântării bisericeşti, ca parte integrantă a valorilor culturale româneşti.
Juriul a fost alcătuit din profesori de specialitate şi din preoţi din parohii focşănene. Cei clasaţi pe podium sunt premiaţi de către Centrul Eparhial, precum şi de către Centrul Judeţean pentru Conservare şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vrancea.
Cu această ocazie, gazdele concursului i-au acordat Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Epifanie o medalie aniversară care marchează împlinirea a 145 de ani de la întemeierea Colegiului Naţional „Unirea“.
La rândul său, Chiriarhul locului a dăruit instituţiei de învăţământ o icoană care să ocrotească munca dascălilor şi a elevilor din acest colegiu focşănean.
sursa: basilica.ro