Concursul naţional „Copilul în familie" în Episcopia Severinului şi Strehaiei
Concursul naţional „Copilul în familie" va debuta în Episcopia Severinului şi Strehaiei vineri, 15 aprilie, la Protopopiatul Strehaia.
Lucrările pentru cele două secţiuni, literatură şi artă, vor fi evaluate de o comisie condusă de părintele Necşoiu Cosmin-Eftimie, inspector pentru catehizarea tineretului în cadrul Episcopiei Severinului şi Strehaiei. Fiecare copil participant îşi va susţine lucrarea în faţa comisiei de evaluare. La final participanţii vor primi diplome şi premii ce constau în cărţi de rugăciuni, Mica Biblie şi iconiţe oferite de Protopopiatul Strehaia.
Concursul naţional „Copilul în familie" este organizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, prin Biroul de catehizare a tineretului din cadrul Sectorului Teologic-Educaţional al Patriarhiei Române. În cadrul celor două secţiuni, literatură şi artă, copiii au ca teme de concurs: alcătuirea unui eseu sau a unei lucrări literare de maximum o pagină despre Taina Sfântului Botez şi realizarea unei picturi, desen sau altă lucrare cu un subiect stabilit. Participanţi la acest concurs sunt copiii şi tinerii cu vârste cuprinse între 10 şi 16 ani, din cele 29 de eparhii ale Patriarhiei Române, care frecventează lecţiile şi activităţile catehetice organizate la nivelul fiecărei parohii, dar şi în parohiile din cadrul programului „Alege şcoala!".
sursa: episcopiaseverinului.ro