Conferinţa pastorală de toamnă-iarnă în Eparhia Severinului

Episcopia Severinului şi Strehaiei

Conferinţa pastorală de toamnă-iarnă în Eparhia Severinului

La Drobeta Turnu Severin a avut loc, joi, 17 octombrie 2013, conferinţa pastorală de toamnă-iarnă a preoţilor şi cântăreţilor bisericeşti din Eparhia Severinului şi Strehaiei. Evenimentul desfăşurat la Casa Tineretului din municipiu, cu implicarea Sectorului Cultural, s-a bucurat de prezenţa şi binecuvântarea ierarhului locului, Preasfinţitul Părinte Nicodim.

Acţiunea culturală a fost precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii Arhiereşti şi a unei slujbe de Te Deum, la Catedrala Episcopală.

De la ora 10:00, preoţii, cântăreţii bisericeşti, preotesele, angajaţii protoieriilor, personalul neclerical, stareţii mănăstirilor mehedinţene şi profesorii de religie, au luat parte la conferinţa intitulată generic "Alchimia dragostei", susţinută de Prof. Univ. Dr. Aurora Miloş.

Preasfinţitul Părinte Nicodim a vorbit despre iubirea din cadrul familiei creştine şi importanţa fecioriei pentru tineri, subiect faţă de care chiar ştiinţa modernă aduce argumente favorabile, încurajând abstinenţa până la căsătorie.

Doamna profesor Aurora Miloş, cadru didactic al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara,  a adus în discuţie varietatea de forme şi manifestări ale dragostei, prezentând o abordare creştină şi totodată ştiinţifică a iubirii. Printre cele mai importante forme concrete ale sentimentului rămân dragostea faţă de Dumnezeu, de ţară şi de aproapele, care provin atât din sfera afectivă cât şi din cea cerebrală, raţională, a celui ce le experiază la nivel personal sau interpersonal.

Sub raport ştiinţific anatomic, doamna profesor Miloş a prezentat centrii nervoşi, hormonii şi celelalte substanţe care produc senzaţia de dragoste şi intră, de cele mai multe ori, în conflict cu raţiunea şi cu percepţia reală a persoanei în cauză, tocmai de aceea se spune că iubirea este oarbă. Împlinirea dragostei, din acest punct de vedere, este naşterea de prunci, care generează alte dimensiuni a sentimentului, iubirea maternală şi filială. Oxitocina, identificată de cercetători ca hormonul iubirii, are şi rolul de a declanşa durerile facerii, astfel încât fătul să poată veni pe lume. Astfel, se observă dubla sau multipla acţiune a substanţelor şi elementelor chimice sădite de Dumnezeu în om, cu scopul ultim de înmulţire a neamului omenesc şi a dragostei dintre semeni. 

În încheierea conferinţei, cei prezenţi au urmărit un scurt metraj despre evoluţia ovulului şi transformările embrionare care culminează cu naşterea copilului, rodul iubirii dintre două persoane. Filmat în timp real cu ajutorul tehnologiei 3D, fătul creşte într-un mod impresionant, este ţesut cu măiestrie şi pricepere, după cuvintele psalmistului, printr-o lucrare deosebit de intimă între părinţi şi Dumnezeu, Care îl înzestrează cu suflet conştient şi raţional.

Concluzia întâlnirii a stat sub semnul cuvintelor Sfântului Apostol Pavel, de la Corinteni, capitolul XIII: "Dragostea nu cade niciodată".

(Sursa: episcopiaseverinului.ro)