Conferința preoților din Protopopiatul Pașcani
Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a oficiat ieri, 3 iunie, slujba Sfintei Liturghii în Biserica “Sf. Ap. Petru și Pavel“ din Târgu Frumos
Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a oficiat ieri slujba Sfintei Liturghii în Biserica “Sf. Ap. Petru și Pavel“ din Târgu Frumos. În continuare, în casa socială a parohiei a avut loc conferința semestrială cu titlul "Preotul și enoriașii săi, apărători și mărturisitori ai dreptei credințe", susținută de pr. Bogdan Melinte de la parohia Albești. “Apoi IPS Teofan a prezidat conferința semestrială. Inspirat din textul care s-a citit la Sfânta Liturghie, Părintele Mitropolit Teofan a rostit un cuvânt în care a pornit de la faptul că Hristos, Mântuitorul lumii a fost cel care a potolit furtunile din această lume, și mai ales furtuna păcatului și a răului. În cotidianul nostru avem parte de multe furtuni care nu se pot potoli fără Hristos. Conferința a provocat discuții care au constituit pentru fiecare preot un imbold și un curaj în a-și îndeplini misiunea preoțească în viața de zi cu zi. Mărturisirea Crezului trebuie să constituie mărturisirea iubirii noastre față de Hristos și față de frații noștri“, a declarat pr. Pavel Postolachi, protopop al Protopopiatului Pașcani. (C.C.)