Conferinţa preoţilor Protopopiatului Iaşi 1
La Centrul Providența al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a avut loc marţi, 24 septembrie 2013, întrunirea lunară a preoţilor Protopopiatului Iaşi 1. Întâlnirea s-a desfăşurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Părintele Cătălin Andrei de la parohia Beldiman – Valea Lupului a expus tema „Sfânta Împărătesă Elena – mama creștină, și descoperirea Sfintei Cruci”. "În continuare, s-a vorbit despre desfășurarea inventarierilor bunurilor mobile și imobile la parohii, s-au făcut precizări privind desfășurarea hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, cu precizări asupra programului „Hrană pentru pelerini”. S-au prezentat apoi documentele primite de la Centrul eparhial Iaşi și de la Cancelaria Sfântului Sinod şi s-a vorbit despre colecta privind ajutoarele financiare pentru sinistrații din zona Galaților. De asemenea, s-a revenit asupra necesității strângerii de semnaturi pentru campania „Unul dintre noi”, pentru ca Uniunea Europeană să nu finanțeze experiențe pe embrioni umani. Preoții prezenți au luat cuvântul pe marginea temei", a declarat pr. Toma Gradinaciuc, protopop al Protopopiatului Iaşi 1.