Conferinţe preoţeşti la Suceava şi Bârlad
La sediul Protopopiatului Suceava 1, a avut loc ieri conferinţa pastoral-misionară semestrială de primăvară, prezidată de Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Tema acestei întâlniri, dedicată Anului omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii, a fost susţinută de părintele Gheorghiţă Davidoaie, de la parohia Caşvana. Au fost mai multe luări de cuvânt ale părinţilor parohi. IPS Pimen a răspuns întrebărilor adresate de preoţi, lămurind unele aspecte legate de tema abordată. S-au dezbătut apoi mai multe adrese venite din partea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi de la Centrul eparhial Suceava", a relatat pr. Vasile Irimia, protopop al Protopopiatului Suceava 1.
Tot ieri, în Protopopiatul Bârlad a avut loc conferinţa pastoral-misionară de primăvară cu tema "Taina Sfântului Botez", prezidată de Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor. Referatul întrunirii a fost susţinut de pr. Bogdan Halapciug, de la parohia Pogana. "Au fost luări de cuvânt pe marginea temei şi s-au prezentat anumite situaţii practice din parohii, din punct de vedere pastoral-misionar şi administrativ", a explicat Vasile Lăiu, protoiereul Protopopiatului Bârlad. Ieri după-amiază, PS Corneliu a vizitat 12 parohii din Protopopiatul Bârlad, pentru a vedea activitatea şi problemele cu care se confruntă preoţii. (C. Ciofu)