Conflictul între creştini şi musulmani nu este inevitabil
Prinţesa Badiya bint el-Hassan a Iordaniei a spus că toţi creştinii şi musulmanii ar trebui să coexiste paşnic, la o conferinţă pe care a susţinut-o la Biserica Sfântul Iacov din Londra, în cadrul manifestaţiei intitulate Bibleland.
„Cred că esenţial este faptiul că toate religiile noastre au acest mesaj: Dumnezeu ne-a dat această lume minunată şi ne-a învâţat să avem grijă unii de alţii, să fim buni, decenţi, respectuoşi şi membri folositori ai comunităţii. Adică să fii bun” a spus aceasta.
„Şi ce înseamnă să fii bun? În toate credinţele noastre suntem învăţaţi că facerea de bine înseamnă că noi ca fiinţe umane să avem grijă de ceilalţi, mai ales de membrii vulnerabili ai societăţii şi să avem grijă de lume şi de mediul în care trăim”.
Ea a adăugat: „Nu sunt deloc de acord că în Orientul Mijlociu conflictul dintre creştini şi musulmani este inevitabil, pentru noi, copiii lui Avraam, musulmani, creştini şi iudei, cooperarea e posibilă, mai mult decât conflictul”.
Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati
Sursa: www.christiantoday.com