Consiliere prin telefon pentru bolnavii de SIDA

Social

Consiliere prin telefon pentru bolnavii de SIDA

Pacienţii diagnosticaţi cu HIV/SIDA vor beneficia gratuit de două tipuri de servicii: mesagerie şi consiliere prin telefon, lansate ieri de Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA).

Pe viitor, bolnavii de SIDA din România vor putea fi atenţionaţi prin SMS să îşi ia medicamentele. Aceştia pot primi zilnic, gratuit, două mesaje pe telefonul mobil, prin care să li se reamintească să-şi administreze medicaţia. Serviciul poate fi utilizat prin completarea unui formular existent pe website-ul programului, www.viatacuhiv.ro, pacienţii alegându-şi astfel orele la care vor să le fie trimis sms-urile, conform calendarului de tratament stabilit de medic, precum şi textul personalizat al mesajului pe care vor să îl primească.

De asemenea, aceşti bolnavi vor avea la dispoziţie o linie telefonică specială, pentru consiliere. Prin Helpline-ul telefonic, persoanele cu HIV/SIDA care au nevoie de sprijin pot suna gratuit la 0800 800 141 sau pot trimite un e-mail la unopa@unopa.ro, pentru a solicita asistenţă din partea consilierilor UNOPA.

Potrivit reprezentanţilor UNOPA, programul are ca obiectiv susţinerea persoanelor seropozitive în lupta lor de zi cu zi cu boala, în special în două direcţii: atingerea unui nivel cât mai ridicat al aderenţei la tratament (administrarea corectă a tratamentului, pentru eficienţa lui maximă) şi creşterea gradului de informare a acestora. „În cazul pacienţilor cu HIV/SIDA, succesul terapiei depinde în mare măsură de administrarea corectă a tratamentului, la orele stabilite de medic, acesta fiind un angajament pe viaţă al pacienţilor cu HIV/SIDA. Pe lângă tratamentul medical şi îngrijirea specializată din partea medicilor, pacienţii au permanent nevoie de susţinere psihologică, dar şi practică, pentru a face faţă provocărilor bolii şi a evita eşecul terapeutic. Pacienţii cu HIV/ SIDA, spre deosebire de pacienţii cu alte multe boli cronice, au şansa la o viaţă normală, dacă au grijă de sănătatea lor şi respectă tratamentul indicat de medic“, a declarat managerul Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş“, prof. dr. Adrian Streinu Cercel.

Potrivit unui studiu realizat de UNOPA în 2011, un pacient din doi cu probleme legate de aderenţa la tratament invocă uitarea, ca motiv al ratării administrării unor doze de tratament, iar medicamentele nu au eficienţă maximă, dacă sunt administrate incorect.

Serviciile lansate de UNOPA fac parte din programul „Viaţa cu HIV“ (www.viatacuhiv.ro), derulat cu sprijinul GlaxoSmithKline România.

Conform studiului „Statistica HIV/SIDA în România la 30 iunie 2012“, realizat de Institutul „Matei Balş“, în prezent, în România trăiesc 11.189 de pacienţi cu HIV/SIDA, cei mai mulţi dintre ei, respectiv 6.726, având vârsta de 20-29 de ani.