Consiliul Constituțional din Franța a interzis purtarea vălului (burqa, niqab) în spațiul public

Religia în lume

Consiliul Constituțional din Franța a interzis purtarea vălului (burqa, niqab) în spațiul public

Consiliul Constituțional din Franța a aprobat joi, 7 octombrie 2010, legea de interzicere a purtării vălului (burqa, niqab) în spațiul public.

Consiliul Constituțional din Franța a aprobat joi, 7 octombrie 2010, legea de interzicere a purtării vălului (burqa, niqab) în spațiul public, cu amendamentul (rezerva) că ea nu poate fi aplicată în locașurile de cult deschise publicului, întrucât va risca să încalce libertatea religioasă.

Este însoțită de "o rezervă în interpretare", a declarat Consiliul într-un comunicat.

consiliul constitutional francez Acesta a considerat că "interdicția ascunderii feței în spațiul public nu va restrânge astfel și exercitarea libertăților religioase în locașurile de cult deschise publicului".

"Încălcarea articolului 10 al Declarației din 1789 privind libertatea religioasă ar fi fost astfel excesivă. Consiliul a semnat, prin urmare, o rezervă pe marginea acestui punct", a completat acesta.

Dată fiind această "rezervă", "Consiliul Constituțional a decis că legea menționată vine în conformitate cu Constituția".

Decizia pregătește, de acum, terenul pentru adoptarea legii, interdicția în sine neintrând în vigoare înainte de primăvara anului 2011, după șase luni de "mediere" și "pedagogie".

În data de 14 septembrie 2010, Parlamentul a adoptat, în cele din urmă, după un ultim vot în Senat, proiectul de lege care interzicea "ascunderea feței în public".

În aceeași zi, Consiliul a fost sesizat de către președintele UMP al Adunării Naționale, Bernard Accoyer, și al Senatului, Gerard Larcher, în ideea anticipării eventualelor contestații particulare.

Conform unei scrisori France Presse, Jean-Francois Cope, foarte angajat in interzicerea voalului complet, a salutat in aceeasi zi confirmarea Consiliului Constituțional, interpretand-o ca pe "un răspuns dur dat extremiștilor" și "un semnal puternic al femeilor in lupta pentru propria demnitate".