Copiii pot merge în clasa I de la 5 ani
Părinţii şi-ar putea înscrie copiii în clasa I chiar şi la cinci ani, dacă evaluarea psihosomatică este favorabilă şi, totodată, i-ar putea înscrie direct în clasa a II-a în urma unor teste, a anunţat joi secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Oana Badea. „În 22 de state europene, legea stabileşte debutul învăţământului obligatoriu la şase, cinci sau chiar patru ani. Majoritatea au optat pentru vârsta de şase ani. România este a paisprezecea ţară europeană în care învăţământul obligatoriu va începe la şase ani“, a precizat Oana Badea.
Demnitarul a dat asigurări că până în luna septembrie, Ministerul Educaţiei va dota unităţile cu mobilier adecvat vârstei copiilor din clasa pregătitoare, precum şi cu un spaţiu de joacă pentru aceşti copii. De asemenea, va fi pregătit un set complex de mijloace de învăţământ, adaptate predării la această clasă. Copiii vor învăţa cu acelaşi cadru didactic din clasa pregătitoare şi până la sfârşitul clasei a IV-a, a mai spus secretarul de stat.
În fiecare judeţ funcţionează mai multe centre de evaluare psihosomatică, iar până la sfârşitul lunii februarie, în funcţie de cererile părinţilor, copiii vor fi evaluaţi. Copiii care împlinesc şase ani până la 31 august se pot înscrie în clasa pregătitoare chiar dacă nu frecventează grupa mare sau nu sunt evaluaţi de experţi.