„Coptic Orphans” interzisă în Egipt

Religia în lume

„Coptic Orphans” interzisă în Egipt

După ce i s-a refuzat înregistrarea în Egipt, organizaţia Coptic Orphans vorbeşte despre nedreptatea care s-a făcut şi despre cei care vor suferi datorită acestei decizii a guvernului islamic egiptean.

Alte 7 organizaţii internaţionale umanitare au fost refuzate în cererea lor de a lucra în Egipt.Coptic Orphans este o organizaţie non-guvernamentală non-profit fondată în 1988 de către Nermien Riad, şi caută să sprijine orfanii şi familiile lor în Egipt. Astăzi, organizaţia lucrează cu o reţea de 400 de voluntari în Egipt.

Egiptul a interzis această organizaţie umanitară  pe motiv că afectează „suveranitatea statului asupra teritoriului său”.

„Nu înţelegem cum ajutorarea copiilor orfani şi promovarea educaţiei pot afecta în vreun fel suveranitatea naţională” a spus Nermien Riad, fondatorul şi directorul acestei organizaţii.

Mulţi au criticat tratamentul pe care oficialii egipteni îl aplică creştinilor copţi, care sunt persecutaţi în multe feluri în Egipt. Violenţa împotriva creştinilor este tolerată şi adeseori încurajată de către autorităţile statului.

Istoria persecuţiei creştinilor copţi în Egipt în ultimii ani este una cu multe sute de morţi şi cu milioane de oameni umiliţi, discriminaţi, alungaţi sau chiar ucişi pentru credinţa în Hristos.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: www.christianpost.com