Corala preoţilor Arhiepiscopiei Aradului a concertat la Catedrala arhiepiscopală
În Catedrală Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad a avut loc Concertul de cântări religioase din perioada prepascală, al Coralei Preoţilor Arhiepiscopiei Aradului.
În seara zilei de marţi 12 aprilie a.c., după slujba Pavecerniţei, la Catedrală Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Arad, cu binecuvântarea şi în prezenţa Întâistătătorului Arhiepiscopiei Aradului, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Dr. Timotei Seviciu, în prezenţa unui mare număr de credincioşi, a avut loc un important eveniment cultural-religios: Concertul de cântări religioase din perioada prepascală, al Coralei Preoţilor Arhiepiscopiei Aradului, dirijată de diacon profesor Tiberiu Ardelean.
Înfiinţată în anul trecut, la iniţiativa şi cu binecuvântarea IPS Arhiepiscop Timotei, Corala preoţilor a susţinut primul concert în acelaşi an, de Bunavestire, în Catedrala Veche din Arad, în prezenţa Întâistătătorului eparhiei şi a unui mare număr de credincioşi. Concertului de debut i-au urmat şi alte concerte, în municipiul Arad şi în centre protopopiale ale eparhiei. Pentru prima dată în concert la noua Catedrală, Corala a interpretat un buchet deosebit de cântări religioase, având ca temă importanţa pocăinţei şi a smereniei în urcuşul omului către Dumnezeu, implicit către Înviere, în această perioadă specială a Postului Paştilor.
Reliefând mesajul duhovnicesc al fiecărei cântări, repertoriul pieselor corale a fost prezentat de către părintele consilier cultural Vasile Pop, care, cunoscând sensibilitatea duhovnicească a auditoriului, credincioşi frecvenţi ai catedralei arhiepiscopale, mulţi fiind ctitori şi dăruitori pentru edificarea acesteia, reprezentanţi ai intelectualităţii arădene, a înserat între piese, importante cuvinte de învăţătură despre pocăinţă şi smerenie, din tezaurul scrierilor Sfântului Ioan Gură de Aur, din ale cărui sfinte moaşte o parte se găsesc în racla din Catedrala arădeană.
S-a reuşit astfel, o importantă activitate pastoral-misionară printre credincioşii arădeni, o tainică bucurie, o adevărată misiune duhovnicească prin cântare şi cuvânt, de folos spiritual în urcuşul fiecăruia către slăvita Înviere a Domnului Iisus Hristos.
Ospăţul duhovnicesc de la catedrala arhiepiscopală a fost desăvârşit în final de către Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Timotei care, în cuvinte calde, înţelepte şi părinteşti, apreciate de toţi cei prezenţi, a prezentat concertul membrilor Coralei arhiepiscopale ca fiind o jertfă adusă lui Dumnezeu în Treime şi, totodată, prinos de cinstire tuturor dăruitorilor catedralei, credincioşilor care o frecventează cu consecvenţă, acum în prag de finalizare a poleirii catapetesmei şi a lucrărilor de pictură în Sfântul Altar. Chiriarhul a mulţumit membrilor coralei şi credincioşilor prezenţi pentru împreuna lucrare duhovnicească şi pentru efortul de a pune tot ce este mai frumos şi mai nobil în slujirea lui Dumnezeu.
sursa: episcopiaaradului.ro