Corul Heruvimii din Botoşani, câştigător al etapei eparhiale a concursului „Lăudaţi pe Domnul!“
Corul „Heruvimii“ al protopopiatelor din judeţul Botoşani va reprezenta Arhiepiscopia Iaşilor la etapa mitropolitană a concursului naţional de muzică bisericească „Lăudaţi pe Domnul!“, ediţia a V-a.
Corul „Heruvimii“ al protopopiatelor din judeţul Botoşani va reprezenta Arhiepiscopia Iaşilor la etapa mitropolitană a concursului naţional de muzică bisericească „Lăudaţi pe Domnul!“, ediţia a V-a.
La etapa eparhială a concursului organizat de Patriarhia Română, ce a avut loc duminică seara la Catedrala mitropolitană din Iaşi, au participat cinci coruri ale protopopiatelor din Iaşi, Piatra Neamţ, Botoşani, Paşcani şi Hârlău. Fiecare cor a prezentat câte trei piese, iar juriul, format din profesori de la seminariile teologice din eparhiile sufragane ale Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, i-a desemnat câştigători pe membrii Corului „Heruvimii“ al preoţilor din judeţul Botoşani.
La concursul corurilor protopopeşti a participat şi IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care i-a felicitat pe toţi cei implicaţi în derularea evenimentului şi care a făcut câteva referiri la cântul bisericesc văzut ca legătură a omului cu Dumnezeu: „E un cuvânt în Sfânta Scriptură pe lângă care trecem adesea foarte uşor, şi anume «vorbiţi între voi în psalmi şi în cântări duhovniceşti», şi nu mică mi-a fost bucuria să întâlnesc astfel de oameni de-a lungul vieţii. Mulţumim părinţilor care au dirijat cele cinci coruri şi părinţilor participanţi şi îi felicităm pe toţi cei care au fost aici cu noi în lauda adusă Domnului“.
„Acest concurs îşi propune să-i încurajeze în chip deosebit pe preoţii şi diaconii din cadrul Patriarhiei Române să se apropie de muzica bisericească, atât de cea psaltică, cât şi de cea corală, perfecţionându-şi cunoştinţele muzicale dobândite în timpul anilor de studiu. A fost un moment de înălţare duhovnicească şi un moment de pregătire pentru hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, spre care ne îndreptăm cu paşi repezi“, a declarat pr. Bogdan Racu, referent în cadrul Sectorului Învăţământ şi activităţi cu tineretul al Arhiepiscopiei Iaşilor şi coordonatorul evenimentului.
Etapa mitropolitană a concursului „Lăudaţi pe Domnul“ va avea loc tot la Catedrala mitropolitană din Iaşi, în data de 7 octombrie 2012, ora 18:00. (Tudorel Rusu)