Corul Mănăstirii Văratic la Parlamentul European
Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Corul „Sf. Iosif de la Văratic“ al Mănăstirii Văratic a susținut un concert de muzică bizantină la Parlamentul European din Bruxelles. Pelerinajul grupului de monahi și monahii de la Mănăstirea Văratic a avut loc în perioada 7-9 iunie.
Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Corul „Sf. Iosif de la Văratic“ al Mănăstirii Văratic a susținut un concert de muzică bizantină la Parlamentul European din Bruxelles. Pelerinajul grupului de monahi și monahii de la Mănăstirea Văratic a avut loc în perioada 7-9 iunie.
Concertul a avut loc la invitația deputatului Ioan Mircea Pașcu, vicepreședinte al Comisiei pentru afaceri externe și membru al Comisiei pentru securitate și apărare din cadrul Parlamentului European. Grupul a fost compus din 20 de persoane, trei preoți slujitori ai mănăstirii, maica Iosefina Giosanu, stareța obștii de la Văratic, și 16 maici. Programul pelerinajului din capitala Belgiei a început pe 7 iunie, cu vizitarea mai multor obiective importante din orașul Bruxelles. „A doua zi, pe 8 iunie, programul a fost destul de încărcat. În jurul prânzului am ajuns la Parlamentul European unde, începând cu ora 13:00, în Sala „Yehudi Menuhin“, domnul deputat Ioan Mircea Pașcu a ținut un cuvânt de deschidere. Apoi am susținut o lucrare despre viața monahală și contribuția monahului la trasfigurarea din interior a lumii, făcând și o scurtă prezentare a Mănsătirii Văratic. Corul mănăstirii a susținut un concert, având un repertoriu destul de variat de cântări psaltice. Concertul a debutat în glas de toacă“, a declarat maica Iosefina Giosanu, stareța Mănăstirii Văratic.
„Românii au plâns de bucurie“
În sala în care a avut loc conferința și concertul au fost prezenți peste 200 de europarlamentari și funcționari. Au fost foarte multe persoane străine dar și politicieni români care s-au bucurat de prezența noastră și de cântările oferite de corul nostru. După cum a precizat maica stareță, prin concertul pe care monahiile l-au susținut s-a dorit să se mărturisească credința și tradițiile monahale ortodoxe. A urmat o mică agapă cu produse tradiționale: siropuri, dulceață, produse de panificație de la brutăria mănăstirii. La ora 15:30 maicile de la Văratic au fost invitate la o conferință unde li s-a prezentat programul și activitatea Parlamentului European. Conferința a fost susținută de Mariana Cosac, care se ocupă de grupurile de vizitatori ai Parlamentului European. În aceeași zi, la ora 19:30, Corul “Sf. Iosif de la Văratic“ a suținut un alt concert, la Biserica “Buna Vestire“ din Bruxelles, pentru comunitatea de români. “S-au bucurat foarte mult de prezența noastră și au plâns de bucurie. Mulți au mărturisit că prezența noastră în mijlocul lor a fost un moment în care sufletele lor s-au încărcat cu hrană duhovnicească, de care erau lipsiti, spunând ca vor avea putere de a lupta mai departe în problemele lor de zi cu zi. Am stat de vorbă cu românii care ne-au mărturisit dorul lor de casă și au pus întrebări duhovnicilor noștri din grup“, a mai adăugat maica stareță Iosefina Giosanu. (Constantin CIOFU)