Corul „Mira“ din Iaşi a fost premiat în Italia
În regiunea Abruzzo din Italia s-a desfăşurat, în perioada 5-12 decembrie 2012, Festivalul Internaţional „Chorus Inside Christmas“. Ţara noastră a fost reprezentată la acest festival-concurs de Corul „Mira“ al Bisericii „Sfântul Nicolae“ Domnesc din Iaşi, care a primit „Diploma de Aur“.
Corul „Mira“ al Bisericii „Sfântul Nicolae“ - Domnesc din Iaşi, dirijat de prof. Petronela Dârţu, a participat, în perioada 5-12 decembrie 2012, la Festivalul Internaţional „Chorus Inside Christmas“, care a avut loc în regiunea Abruzzo din Italia. Înscrierea la această competiţie a fost posibilă prin intermediul unui parteneriat între Corul „Mira“ şi Corul „Cantabile“ de la Academia de Studii Economice din Chişinău, coordonat de Elena Marian. Corul ieşean este format din tineri liceeni de la Colegiul Naţional de Arte „Octav Băncilă“ din Iaşi şi de la Biserica „Sfântul Nicolae“ Domnesc. „A fost o experienţă deosebită pentru noi, în sensul că mulţi copii au ieşit pentru prima dată din ţară. Ei au concertat pentru prima dată în Teatro Marrucino din oraşul italian Chieti, un teatru de mari dimensiuni. Membrii corului nostru au cântat din suflet, deşi erau foarte puţini, fiind format din doar nouă tineri. Ne-am înscris la categoria de muzică naţională, întrucât nu am dispus de fondurile necesare pentru a ne înscrie la alte categorii. Pe lângă colinde, am intonat şi două cântece folclorice. Am dorit astfel să arătăm o frântură din bogăţia colindelor şi folclorului nostru. Copiii noştri au fost foarte apreciaţi de juriu pentru că au cântat cu multă însufleţire. Pentru mine a fost o surpriză să-i văd cântând pe scenă cu atâta bucurie, între coruri care aveau de la 20 până la 30 de membri. Prin repertoriul şi prezenţa lor, membrii Corului „Mira“ au avut un impact deosebit“, a relatat prof. Petronela Dârţu. În urma jurizării, Corul Mira a primit „Diploma de Aur“. La finalul festivalului-concurs, membrii Corului „Mira“ au concertat, alături de alte formaţii corale, la Roma. Cu acest prilej, copiii au avut posibilitatea să viziteze capitala Italiei. „Pentru noi a fost o mare încercare să ajungem la acest festival, întrucât a trebuit să ne asigurăm transportul şi cazarea. Au fost eforturi din partea Asociaţiei «Chorus Inside International», pentru fiecare copil fiind nevoie de 250 de euro. Am fost sprijiniţi, ca şi în alte situaţii, de preoţi inimoşi din Iaşi. Amintesc aici pe pr. Dumitru Carp de la parohia «Pogorârea Sfântului Duh» - Bucium din Iaşi, pe pr. Mihai Doroşincă, de la parohia «Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt» din Iaşi, pe pr. Petrică Lehaci, de la parohia «Sfântul Nectarie» din Iaşi, pe pr. Constantin Naclad şi pe pr. Dan Sandu de la Biserica «Sfântul Nicolae» - Domnesc şi pe mulţi alţi preoţi care s-au rugat pentru noi“, a mai spus prof. Petronela Dârţu.