Credincioși din toată țara sunt așteptați la Sărbătorile Sfinților Nemțeni

Arhiepiscopia Iaşilor

Credincioși din toată țara sunt așteptați la Sărbătorile Sfinților Nemțeni

În perioada 4-7 august 2016, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei alături de alți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, va fi prezent, conform tradiţiei, în zona Neamţului, la Sărbătorile Sfinţilor Nemţeni şi la hramul Mănăstirii „Schimbarea la Faţă” de pe Muntele Ceahlău.

Credincioşii din toată ţara, dar şi de peste hotare sunt aşteptaţi timp de câteva zile la Sărbătorile Sfinţilor Nemţeni, prilej de rugăciune pentru pelerinii care doresc să-i cinstească pe sfinţii români Ioan Iacob de la Neamţ şi Teodora de la Sihla. Cei doi sfinţi sunt prăznuiţi, prin rânduiala lui Dumnezeu, în jurul praznicului Schimbării la Faţă (pe 5, respectiv 7 august).

Programul Sărbătorilor Sfinților Nemțeni din acest an va începe în seara zilei de joi, 4 august, la Biserica „Sfântul Cuvios Ioan Iacob” a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ, când va avea loc Slujba Privegherii. Vineri dimineață, pe 5 august (în ziua hramului bisericii), IPS Mitropolit Teofan, împreună cu ceilalți ierarhi prezenți, va săvârși Sfânta Liturghie.

Sărbătorile nemţene vor continua pe Muntele Ceahlău, unde sâmbătă, 6 august, se va săvârşi Sfânta Liturghie Arhierească cu ocazia hramului Mănăstirii „Schimbarea la Faţă”. În seara zilei de 6 august, credincioșii sunt așteptați la Mănăstirea Sihăstria și la Schitul Sihla din județul Neamț, unde va avea loc Slujba Privegherii în cinstea Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla.

Duminică, 7 august, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de alți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, va oficia slujba Sfintei Liturghii la Mănăstirea Sihăstria, unde biserica nouă a acestei aşezări monahale, închinată Sfintei Teodora de la Sihla, îşi serbează hramul.

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iașilor

Citește despre: