Credincioșii din satul Homiceni au zidit biserică din ei înșiși
Astăzi, 15 iunie, Înaltpresfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a sfințit biserica parohiei Homiceni din comuna Bârgăoani, protopopiatul Piatra Neamț, eveniment care a arătat lumii întregi că ceea ce este cu neputință la oameni, este cu putință la Dumnezeu și la cei care își fac din inimile lor bisericii vii ale lui Dumnezeu.
Părintele protopop Valentin Tofan, prezent la acest moment de sărbătoare din viața acestei familii, a subliniat faptul că în una din rugăciunile care se citesc la sfințirea bisericii, alcătuire a lui Calist, Patriarhul Constantinopolului, se cere ca Dumnezeu să caute cu ochi milostiv către cei care au zidit biserica pentru a le dărui acestora iertarea păcatelor, darul Sfântului Duh și să li se împlinească toate cererile cele către mântuire, iar lăcașul de cult să fie ocrotit până la sfârșitul veacurilor, cuvinte care cuprind și binecuvintează toată osteneala și dragostea puse în zidirea acestei biserici de comunitatea acestei parohii care este formată din doar 23 de familii. Părintele protopop a precizat faptul că aceștia sunt puțini la număr, dar mari prin credință, prin dragostea față de Biserica lui Hristos și mai ales prin curajul de a zidi casă lui Dumnezeu în aceste vremuri. „Din nesperat, nădejdea s-a împlinit” a fost răspunsul Înaltpreasfințitului Teofan care a evidențiat și faptul că Dumnezeu a împrumutat brațele Sale părintelui paroh și tuturor celor care s-au aflat în jurul părintelui în toată această perioadă și i-a îndemnat pe aceștia să fie cu toții la biserică de fiecare dată atunci când se va săvârși Sfânta Liturghie.
Ca semn văzut al momentului acestuia legat de sfințirea bisericii, părintele paroh, Hotea Bogdan Cristinel, a primit distincția de iconom stavrofor. Tot în semn de recunoștință, mai mulți credincioși au primit distincții de vrednicie, în timp ce unul dintre principalii ctitori, domnul Melu Dabija a primit distincția „crucea moldavă”. Acesta face parte dintr-o familie cu nouă copii, toți implicându-se în mod activ la ridicarea acestui altar de jertfă, semn că în inimile multor credincioși familia de acasă încă reprezintă prelungirea bisericii din mijlocul satului. Și în cuvântul de învățătură părintele mitropolit a evidențiat încă o dată faptul că toți cei care doresc să trăiască Evanghelia, toți cei care doresc să-L cunoască pe Dumnezeu, au un singur dor, acela de a deveni casă, sălaș și chivot al pogărârii Duhului Sfânt.
Piatra de temelie a acestui sfânt lăcaș a fost pusă în data de 16 mai 2010, la pomenirea Sfinților 318 Părinți de la Sinodul I Ecumenic, astfel că noul lăcaș de cult a primit și acest hram, alături de cel al Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul. Biserica este zidită în stil ștefanian, păstrând arhitectura bisericii moldave.