Creşte incidenţa bolilor inflamatorii cronice ale intestinului

Social

Creşte incidenţa bolilor inflamatorii cronice ale intestinului

Potrivit medicilor gastroenterologi, în ultima perioadă s-a înregistrat o creştere constantă a numărului de cazuri de boli inflamatorii cronice. „Este vorba de alimentele pe care le mâncăm şi de flora intestinală. În intestinul omului sunt deja două miliarde de bacterii care trebuie să fie în echilibru. Schimbarea din diverse motive a acestui echilibru bacterian favorizează apariţia acestor boli. Am putea să încercăm să luăm nişte măsuri preventive. Una din măsuri ar fi revenirea la obiceiurile alimentare dinainte de â90. Cancerul de colon s-a triplat în ultimii 25 de ani şi dacă acceptăm că genetica poporului român nu s-a schimbat în aceşti ani, ceva s-a schimbat în obiceiurile noastre alimentare“, a declarat prof. dr. Mircea Diculescu, şeful Secţiei de Gastroenterologie şi Hepatologie Fundeni.

Bolile inflamatorii cronice afectează în special grupele de vârstă tinere, pe când cancerul colorectal este frecvent la cei cu vârste de 50-60 de ani.