Creşte numărul cazurilor de gripă în Neamţ
Cel puţin şapte cazuri de gripă au fost depistate în ultima săptămână în judeţul Neamţ, însă numărul persoanelor infectate cu virusul AH1N1 ar putea creşte dacă rezultatul probelor prelevate de la pacienţii suspecţi de gripă vor fi pozitive.
Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Neamţ au declarat că patru dintre cazurile de gripă au fost înregistrate la Piatra Neamţ, iar alte trei la Roman. „Nu sunt forme foarte grave ale bolii, dar toţi cei şapte pacienţi erau nevaccinaţi împotriva gripei“, a declarat doctorul Roxana Pipirigeanu, şeful compartimentului epidemiologic din cadrul DSP Neamţ.
În ultima săptămâna au mai fost înregistrate alte peste 3.000 de cazuri de viroze şi pneumonii.
În judeţul Neamţ au fost vaccinate împotriva gripei peste 26.000 de persoane din grupe de risc, dar au mai rămas neutilizate circa 7.000 de doze de vaccin antigripal.