Croația a votat pentru protejarea familiei și împotriva „căsătoriilor” între persoane de același sex

Religia în lume

Croația a votat pentru protejarea familiei și împotriva „căsătoriilor” între persoane de același sex

O majoritate solidă dintre alegătorii croați care s-au prezentat la urne ieri au votat pentru interzicerea prin Constituție a „căsătoriei” între persoane de același sex, într-un referendum susținut de organizațiile conservatoare și de Biserica Catolică.

După numărarea a 99% din voturile exprimate, 66% dintre acestea susțin introducerea în Constituție a unui amendament care definește căsătoria ca „uniunea între un bărbat și o femeie”.

Constituția acestei țări nu definește familia în niciun fel, lăsând deschisă posibilitatea instituirii „căsătoriei” între persoane de același sex. Acesta era de altfel obiectivul declarat al organizațiilor „pentru apărarea drepturilor omului” și al guvernului de centru-stânga, care de altfel a amânat repetat organizarea referendumului.

Legea croată nu prevede niciun prag de validare a referendumului, astfel încât deși participarea a fost relativ scăzută (cca. 30%), amendamentul constituțional se consideră adoptat.

Tabăra susținătorilor familiei naturale cuprinde organizațiile grupate în coaliția „În numele familiei”, susținute de Biserica Catolică. Acestea au colectat aproape 750.000 de semnături în doar 2 săptămâni, în vederea declanșării acestui referendum pe care l-au numit „un exercițiu de democrație directă”.

Populația Croației este de cca. 4,5 milioane.

Croația se alătura acum Poloniei, Belarusului, Moldovei, Bulgariei, Serbiei și Muntenegrului, țări în care de asemenea constituția definește clar familia și căsătoria în înțelesul natural al termenilor.

În România, Constituția statuează familia ca fiind „întemeiată pe căsătoria între soți” (art. 48), iar Codul Civil, care cuprinde cele mai importante reglementări referitoare la raporturile dintre persoanele fizice, interpretează soții ca fiind un bărbat și o femeie, căsătoriți (art. 258 și 259).