„Cultura preotului în contextul actual“
Preoţii din Protopopiatul Botoşani s-au reunit luni, 11 august 2014, în şedinţă lunară. La întrunire au mai participat pr. Marian Timofte, consilier al Sectorului administrativ bisericesc al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi pr. Florin Chirilă, inspector bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor.
Cu acest prilej a fost expus referatul cu tema „Cultura preotului în contextul actual“, după cum ne-a relatat pr. Petru Fercal, protopop misionar al Protopopiatului Botoşani. Tema a fost prezentată de pr. Ştefan Vasile de la Parohia Duminica Mare din Botoşani. „Cultura preotului trebuie să fie astăzi adâncă, variată, multilaterală şi prezentată metodic şi atrăgător. Preotul trebuie să ştie să dea răspunsuri diferitelor întrebări care i se adresează şi să facă faţă situaţiilor care i se prezintă. El este dator să cunoască doctrina sa, dar şi a celorlalţi în caz de controversă, schismă sau erezie. La scaunul de spovedanie i se pot prezenta cazuri pe care e obligat să le rezolve neîntârziat şi bine, iar soluţiile trebuie să fie sigure. Pentru aceasta, este necesar ca preotul să stăpânească foarte bine atât Sfânta Scriptură, Sfinţii Părinţi, cât şi cultura acumulată în anii de studiu particular. Aceasta înseamnă muncă asiduă şi sistematică. Fără o cultură vastă, preotul nu-şi poate îndeplini misiunea şi nu poate conduce sufletele care i s-au încredinţat. Preotul ortodox de astăzi, ca şi intelectualul, nu urmăreşte o experienţă privată şi incomunicabilă, pentru că el este prin excelenţă un om pentru alţii, o persoană care creşte în iubire şi în cunoştinţă. Actul de cult pe care preotul trebuie să-l instituie şi să-l promoveze în zilele noastre este atât fundamental, cât şi normativul actual de cultură. Preotul trebuie să posede o solidă şi înaltă cultură. Conducătorul de suflete se află în faţa a nenumărate probleme de gândire, de simţire şi de atitudine ale turmei spirituale. Pentru aceasta, arsenalul culturii sale trebuie să fie extrem de bogat. Atacurile postmodernitate la adresa Bisericii s-au înmulţit în ultima vreme, astfel că răspunsul nostru trebuie să fie pe măsură. Preotul trebuie să aibă conştiinţa unei slujiri curate, să fie sârguincios, însetat de cultură, smerit în preocupări şi gata oricând să răspundă oricărei solicitări“, a rezumat părintele Petru Fercal.