Cum reprezentările Cinei celei de Taină s-au schimbat într-o mie de ani

Religia în lume

Cum reprezentările Cinei celei de Taină s-au schimbat într-o mie de ani


Mărimea pâinii pictate în picturile Cinei celei de taină a crescut cu 23% în ultimii 1000 de ani, afirmă un studiu, publicat în International Journal of Obesity.
Reprezentările celei mai celebre cine din istorie au fost cercetate de specialiști, care au observant că s-a operat o schimbare radicală în concepția autorilor în ceea ce privește Cina cea de Taină. Astfel, s-a observat că mărimea platourilor de pe masă a crescut în mod semnificativ în ultimele secole. Această creștere poate arăta pe de o parte că oamenii de odinioară mâncau mult mai puțin decât acum, realitate demonstrată de medici, dar și că mentalitatea colectivă a societății în ceea ce privește Cina cea de Taină s-a schimbat, de la o masă rituală, sfântă, de la o împărtășire euharistică, la un adevărat ospăț, mai ales în reprezentările occidentale ale ultimelor trei veacuri. Acest fenomen al creșterii nevoii de hrană este și un semn al diminuării simțului sacramental și al credinței.
Profesorul Brian Wansink de la Cornell University din New York spune: „Am luat 52 dintre cele mai faimoase picturi ale Cinei celei de Taină și am analizat mărimea pâinii, platourilor, în comparație cu mărimea capetelor celor prezenți”.
Astfel, mărimea felului principal de mâncare a crescut cu 69%, iar mărimea farfuriilor a crescut cu 66%.
Ultimii 1000 de ani au cunoscut o creștere dramatică în producție, accesibilitate, siguranță, abundență a mâncării. Credem că această creștere este reflectată în picturile Cinei celei de Taină. A crescut astfel și dependența oamenilor de hrană și s-a generalizat surplusul de hrană în comparație cu efortul și energia consumată.
Astfel, sub presiunea iluminismului, umanismului și secularizării, Occidentul a trecut de la o gândire euharistică la o gândire consumistă, axată nu pe comuniunea harică, ci pe acumulare și nevoia de potolire a plăcerilor lumești. Se vorbește așadar de o „inflație gastronomică a Occidentului”.
Cina cea de Taină este masa sacramentală, sfântă, în care Mântuitorul Iisus Hristos instituie Sfânta Liturghie și împărtășește ucenicilor Săi taina Jertfei Sale pe Cruce pentru mântuirea neamului omenesc, arătând și modul euharistic al prezenței Sale în Biserică până la sfârșitul veacurlor, prin pogorârea Duhului Sfânt peste darurile de pâine și de vin, în cadrul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, care devin Trupul și Sângele lui Hristos.