Cum vor fi plătiţi profesorii supraveghetori

Educaţie

Cum vor fi plătiţi profesorii supraveghetori

Potrivit unui ordin de ministru publicat pe site-ul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, personalul didactic care face parte din comisiile organizate în unităţile de învăţământ pentru evaluarea naţională a elevilor de clasa a VIII-a va fi plătit cu 150 de lei (membru), iar asistentul cu 20 de lei/zi.

Preşedintele unei comisii de până la 1.000 de candidaţi (inclusiv) primeşte 400 de lei, iar preşedintele unei comisii de peste 1.000 de candidaţi va primi 425 de lei, vicepreşedinte - 225 de lei, secretar (cadru didactic cu abilităţi în operarea pe calculator/informatician), membru - 200 de lei, în timp ce profesorul evaluator - 3 lei/lucrare corectată.

Profesorii care fac parte din comisiile de Bacalaureat din centrele de examen şi din centrele zonale de evaluare vor fi plătiţi după cum urmează: la comisii din centre de examen preşedintele comisiei de până la 450 de candidaţi (inclusiv) - 400 de lei, la o comisie de peste 450 de candidaţi - 425 de lei, vicepreşedinte, secretar, membru - 275 de lei, asistentul - 25 de lei/zi.

La comisiile din centrele zonale de evaluare preşedintele comisiei cu până la 1.000 de candidaţi (inclusiv) va primi 600 de lei, preşedintele unei comisii de peste 1.000 de candidaţi - 625 de lei, vicepreşedinte - 350 de lei, secretarul (cadru didactic cu abilităţi în operarea pe calculator/informatician) - 300 de lei, un membru - 275 de lei, iar profesorul evaluator - 4 lei/lucrare corectată.

Personalul didactic care face parte din comisiile de Bacalaureat de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale este plătit după cum urmează: secretar (cadru didactic cu abilităţi în operarea pe calculator/informatician) - 75 de lei, membru - 75 de lei, asistent - 20 de lei/zi, profesor examinator pentru proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română sau în limba maternă, respectiv pentru proba de evaluare a competenţelor digitale - 2 lei/ candidat, iar pentru proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă modernă - 3 lei/ candidat.

Personalul didactic care face parte din comisiile judeţene/regionale de contestaţii pentru examenul bacalaureat va fi plătit după cum urmează: vicepreşedinte - 350 de lei, secretarul (cadru didactic cu abilităţi în operarea pe calculator/informatician) - 300 de lei, membru - 275 de lei, profesor evaluator - 4 lei/lucrare corectată.