Cursul leu-euro: al patrulea maxim istoric consecutiv
Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a crescut şi ieri, cu 0,52 bani, ajungând la 4,4463 lei/euro, atingând astfel cel de-al patrulea maxim istoric consecutiv, deşi banca centrală a fost prezentă în piaţa interbancară pentru susţinerea leului, potrivit dealerilor. Pieţele financiare sunt sub presiune puternică de la începutul săptămânii trecute, pe fondul tensiunilor politice din Grecia, unde liderii politici nu au reuşit să formeze o coaliţie de guvernare şi vor fi organizate noi alegeri anticipate, cel mai probabil în luna iunie.