Cursurile pentru obținerea gradelor profesionale în preoție, la Iași

Arhiepiscopia Iaşilor

Cursurile pentru obținerea gradelor profesionale în preoție, la Iași

În Sala “Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iași au debutat în această dimineață (18 octombrie 2010) cursurile pentru definitivat și gradul al doilea în preoție.

În Sala “Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului eparhial Iași au debutat în această dimineață (18 octombrie 2010) cursurile pentru definitivat și gradul al doilea în preoție. În Biserica “Sf. M. Mc. Gheorghe“, vechea Catedrală mitropolitană din Iași a fost oficiată o slujbă de Te Deum de către Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. La final, IPS Teofan a adresat un cuvânt de binecuvântare celor aproape 100 de cursanți din cele patru eperhii ale Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Cursurile pentru definitivat și gradul al doilea în preoție se vor desfășura în Sala “Dr. Iustin Moisescu“ a Centrului Eparhial Iași. Pe parcursul celor două săptămâni, cursanții vor avea un program liturgic intens, iar la final vor susține examene. Cursurile vor fi coordonate de pr. prof. dr. Ion Vicovan, prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iași. (C. Ciofu)