Luna trecută, în anticipaţie la comemorarea de un an de la cutremurul şi tsunami-ul care au devastat nord-estul Japoniei în 11 martie, am vizitat zona după câteva luni.

Când am fost ultima oară aici, începuse curăţarea, dar mai erau câmpuri pline cu resturi de materiale. Acum cea mai mare parte a fost curăţat şi pus în grămezi imense, acoperite cu plastic. E ca şi cum câteva trenuri pline cu bătrânele din cartierele rezidenţiale ar fi curaţat şi măturat străzile.

Câmpuri vaste şi goale, având din loc în loc câte o clădire care aşteaptă demolarea, arată parcă umanitatea ar fi ameninţată cu extincţia. Măcar ruinele arătau că mai locuiau oameni acolo.

Pentru un credincios acest lucru pune întrebări. Unde era Dumnezeu când s-a sfârşit atât de mult? Unde va fi Dumnezeu atunci când umanitatea se va stinge?

Un misionar protestant din Statele Unite a spus că tornadele distructive din ţara sa au fost cauzate de lipsă acută de rugăciune a creştinilor. Este ca şi cum Dumnezeu ar avea nevoie de o anumită cantitate de rugăciuni pentru a îndepărta calamităţile. Chiar şi unii creştini din Japonia cred că Dumnezeu a înecat mii de oameni datorită păcatelor. Aş spune că aceste credinţe se încadrează în categoria teologică a blasfemiei.

Alţii afirmă că cei 20 000 de oameni ucişi în tsunami şi cutremur probează faptul că Dumnezeu nu există. Totuşi, seismologii prezic faptul că un cutremur mai mare decât cel de acum un an va avea loc în Tokyo în următorii 4 ani. În 1923, un cutremur şi tsunami au ucis 140 000 de oameni în Tokyo şi Yokohama. Aşadar moartea în masă în Japonia nu e ceva nou.

Dar nu avem nevoie de numere uriaşe pentru a dovedi existenţa lui Dumnezeu. Moartea a 20 000 de oameni necunoscuţi din Japonia păleşte în faţa morţii unui singur om: eu.

Voi muri şi lumea aceasta se va sfârşi pentru mine. Moartea mea poate nu se va întâmpla printr-o calamitate care să devină ştire internaţională, totuşi nu este mai puţin dezastruoasă pentru mine. Faptul că eu voi muri şi toţi vor muri este o dovadă că Dumnezeu nu există?

Judecând după plângerile lor, ateii spun că dacă ar fi Dumnezeu, ar trebui să prevină dezastrele. Ei nu spun unde ar trebui să se oprească această prevenire. Ar trebui Dumnezeu să oprească dezastrele care iau sute sau mii de vieţi? Sau poate zeci de mii? Sau mai degrabă o singură viaţă? Poate o zi ploioasă în care am plecat la picnic ar trebui să fie oprită de Dumnezeu?

În orice caz, dumnezeul pe care îl vor ei este un protector care poate şi vrea să manipuleze lumea pentru dorinţele noastre. Pentru că dezastrele sunt dovadă că o asemenea manipulare nu există, dumnezeul lor nu există.

Sunt de acord cu ateii. Nici eu nu cred în dumnezeul pe care-l neagă ei. Şi cei mai mulţi dintre credincioşi nu cred într-un asemenea dumnezeu. Dar fapul că un dumnezeu manipulator nu există, este o probă cu nu există un Dumnezeu al iubirii?

„Aha, dar Dumnezeul iubirii face dezastrele să se întâmple?” Nu. Dezastrele sunt făcute de natură sau de umanitate.

Dacă Dumnezeu este iubitor de oameni şi vrea să-l iubim, atunci libertatea este esenţială. Iubirea nu poate fi forţată. Pentru a iubi, trebuie să putem să urâm, să rănim, să ignorăm. Fără asemenea opţiuni, nu poate fi iubire. Manipularea, fie ea şi divină, ar preveni suferinţa în viaţa noastră, dar ar preveni iubirea noastră liberă şi ne-ar face nişte păpuşi. Iubirea lui Dumnezeu respectă libertatea.  

Relaţia de iubire dintre Dumnezeu şi creaţie permite naturii „libertatea” ei în termeni de procese de geologie, fizică şi progres. Nu există manipulare divină pentru a preveni pământul să fie ceea ce este. Nu există manipulare divină pentru a birui manipularea umană dezastruoasă.

Dumnezeu nu aranjează lumea pentru ca să ni se potrivească. Este misiunea noastră să ne dăm seama ce ni se potriveşte cu adevărat şi în eternitate, şi apoi să lucrăm ca acest lucru să ni se întâmple. Şi ceea ce ni se potriveşte nu este ceea ce economia sau politica ne dăruiesc pe termen scurt.

Pentru că noi credem că iubirea lui Dumnezeu va birui dincolo de moarte şi distrugere, putem privi la acestea cu tristeţe, dar cu speranţă.

Articol scris de Pr. William Grimm

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa: http://www.ucanews.com