amintirea lui Dumnezeu

Avem nevoie de tăcere

Părinţii spun că amintirea lui Dumnezeu este lucrarea omului de întâmpinare şi primirea venirii Sale la noi. Această amintire e o aţintire a minţii, a atenţiei, la Prezenţa Lui în noi şi în viaţa noastră. 

Vrei să nu-ți fugă mintea la ceasul rugăciunii și al slujbei?

Luptă-te să-ți amintești de Dumnezeu în orice moment al zilei, fie că ești singur, fie că ești cu ceilalți: în casă, la treabă, pe drum, pretutindeni.

Cum dobândesc rugăciunea desăvârșită, comuniunea neîntreruptă în minte cu Dumnezeu?

Cum am învățat să scriem? De mici copii am dorit mult acest lucru, până să dobândim cunoașterea ortografiei, care se bazează pe anumite reguli. La fel să facem și cu rugăciunea! Și aceasta are regulile ei, pe care trebuie să le aplicăm.

Unde îți sunt inima și mintea când te rogi?

Faptul că mintea, în urma puținului timp al rugăciunii, pleacă din inimă, pierde amintirea lui Dumnezeu și ia seama la cele din jur, adică rătăcește și lâncezește, arată slăbiciunea concentrării de sine și nepăsarea subconștientă față de rugăciune. Sufletul nu prețuiește în fond valoarea rugăciunii și n-o simte ca pe o nevoie, ci ca pe o datorie.

Împlinirea oricărei lucrări, mici sau mari, spre slava lui Dumnezeu

„Fie mâncați, fie beți, fie că faceți orice altceva, pe toate să le faceți spre slava lui Dumnezeu!” (I Cor. 10, 31)