Daruri pentru bolnavii de la Şipote
Parohia „Învierea Domnului“ din cartierul ieşean Dacia a organizat joi o acţiune filantropică la secţia Şipote a Spitalului de Psihiatrie din Iaşi.
Parohia „Învierea Domnului“ din cartierul ieşean Dacia a organizat joi o acţiune filantropică la secţia Şipote a Spitalului de Psihiatrie din Iaşi. După cum ne-a relatat pr. paroh Ştefan Chiruţă, au fost cumpărate pături şi articole vestimentare. De asemenea, s-a oferit o masă caldă pentru toţi cei internaţi. Valoarea cheltuielilor a fost de 6.500 de lei, fondurile provenind de la sponsori şi de la enoriaşii din parohie. Cu acest prilej a fost oficiată o slujbă de Parastas pentru cei adormiţi şi o slujbă de mulţumire pentru toate binefacerile primite. „De trei ani organizăm astfel de acţiuni filantropice în diferite aşezăminte de ocrotire socială. De obicei am împărţit alimente şi îmbrăcăminte. Am aflat că bolnavii de la Şipote sunt într-o situaţie mai delicată acum, în pragul iernii, şi am decis să-i ajutăm“, a explicat pr. paroh Ştefan Chiruţă. (C. Ciofu)