Daruri pentru nevoiaşii din două parohii ieşene
Şcoala Gimnazială "Elena Cuza" Iaşi a organizat joi, 31 octombrie 2013, o activitate filantropică în parohia "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" - Canta din Iaşi.
Aceasta a avut loc în cadrul Programului naţional "Săptămâna legumelor şi fructelor donate", integrată în proiectul "Îngeri în primăvară". Proiectul de voluntariat comunitar "Îngeri în primăvară", pe care Şcoala Gimnazială "Elena Cuza" Iaşi îl derulează din anul şcolar 2002-2003, are înscrise în programul său câteva activităţi de tradiţie. "Una dintre aceste activităţi constă în donarea de produse alimentare, în special fructe şi legume de către elevii, părinţii şi profesorii şcolii. Darurile strânse sunt direcţionate apoi către familiile aflate în dificultate economică. Activitatea noastră se desfăşoară în colaborare armonioasă cu parohia «Sfinţii Arhangheli» - Canta şi parohia «Sfânta Treime» din Iaşi", a spus prof. Fulvia Horobeţ, care coordonează proiectul alături de prof. Adrian Chiorescu. Vineri, 1 noiembrie, au fost oferite daruri familiilor nevoiaşe din parohia "Sfânta Treime" din Iaşi.