De azi încep înscrierile la universităţi

Educaţie

De azi încep înscrierile la universităţi

O parte dintre universităţile din Moldova îşi deschid, de azi, porţile pentru viitorii studenţi, dând astfel startul sesiunii de înscrieri pentru admiterea 2011. Absolvenţii de liceu pot deja să îşi depună dosarele de înscriere la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) "Ion Ionescu de la Brad" din Iaşi, dar şi la Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava.

Anul acesta USAMV Iaşi pune la dispoziţia celor interesaţi o ofertă educaţională diversă şi competitivă, diplomele obţinute în urma absolvirii fiind recunoscute în ţările Uniunii Europene. Universitatea ieşeană scoate la concurs, în perioada 11-24 iulie, peste 800 de locuri, finanţate de la bugetul de stat sau cu taxă, la treisprezece specializări, în cadrul Facultăţilor de Agricultură, Horticultură, Zootehnie şi Medicină Veterinară. Astfel, cei care se înscriu la Facultatea de Agricultură pot opta pentru: Agricultură, Montanologie, Inginerie economică în agricultură, Tehnologia prelucrării produselor agricole sau Biologie. La Horticultură, viitorii studenţi se pot specializa în Horticultură, Peisagistică sau Ingineria mediului. În cadrul Facultăţii de Zootehnie, absolvenţii de liceu pot opta pentru specializările: Zootehnie, Piscicultură şi acvacultură, Inginerie şi management în alimentaţia publică şi agroturism, Controlul şi expertiza produselor alimentare. La Facultatea de Medicină Veterinară tinerii se pot înscrie la specializarea cu acelaşi nume.

Potrivit site-ului USAMV, toţi studenţii Universităţii pot beneficia de cazare în campusul studenţesc, în cămine renovate şi dotate cu săli de bucătărie şi spălătorie, de o bază sportivă completă, cu terenuri şi sală de sport şi pot obţine burse de studiu, de merit, de performanţă sau sociale.


Admiterea se face pe bază de concurs de dosare, la media de admitere luându-se în calcul media la Bacalaureat, în proporţie de 25%, şi media celor 4 ani de studiu din liceu, în proporţie de 75%. Taxa de înscriere este de 150 de lei.

Şi la Suceava încep azi înscrierile la facultate

Start la înscrieri şi la Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava, care pune la dispoziţia absolvenţilor de liceu care au promovat examenul de bacalaureat 906 locuri subvenţionate de la bugetul de stat şi de două ori mai multe locuri cu taxă, în cadrul celor nouă facultăţi.

Potrivit datelor furnizate de site-ul universităţii, înscrierile pentru admiterea la facultate au loc în perioada 11-20 iulie 2011, iar probele de concurs se vor desfăşura pe 21 şi 22 iulie, respectiv pe 25 iulie la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport.

Cea mai bogată ofertă de admitere aparţine Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, care pune la dispoziţia celor interesaţi 146 de locuri subvenţionate de la bugetul de stat şi 743 de locuri în regim cu taxă. Urmează Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, care oferă absolvenţilor de liceu un număr de 157 de locuri bugetate şi 192 de locuri cu taxă.

Facultatea de Inginerie Mecanică scoate la concurs pentru prima sesiune de admitere un număr de 128 de locuri fără taxă şi alte 65 de locuri cu taxă. Absolvenţii de liceu care vor să urmeze cursurile Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării au la dispoziţie 124 de locuri de la buget, 270 de locuri cu taxă şi 50 de locuri la IDD. Facultatea de Istorie şi Geografie are disponibile 117 locuri de la buget şi 215 locuri cu taxă, iar Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport pune la dispoziţie 51 de locuri subvenţionate şi 48 de locuri cu taxă.

Facultatea de Inginerie Alimentară oferă candidaţilor 83 de locuri la buget şi 246 de locuri cu taxă. Cei interesaţi de Silvicultură vor concura pentru ocuparea a 50 de locuri la buget şi 79 de locuri cu taxă. Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei scoate la concurs 50 de locuri la buget şi doar nouă locuri cu taxă.